În vreme ce politicienii se întrec în a incita lumea pe cazul Colectiv, unde subfinanţarea sistemului nostru de sănătate a fost dramatic expusă,  proiectul noului buget pe anul 2020 a fost publicat de Ministerul de Finanţe şi poate fi consultat aici.

El propune tăieri drastice la Sănătate şi la dezvoltare, cu creşteri masive la armată, interne şi servicii secrete. Mare câştigător este SRI, o instituţie care din anul 2015, de când a câştigat Klaus Iohannis alegerile, nu şi-a mai publicat niciodată raportul pe care prin lege trebuie să îl prezinte Parlamentului, preferând să îl secretizeze, deşi menirea acestui raport este controlul democratic al instituţiilor de forţă. În plus, diverse categorii de pensionari îşi vor vedea afectate drepturile câştigate deja pentru ca să se poată asigura aceste sume pentru instituţiile de forţă care par să fi câştigat alegerile, mai ales în detrimentul persoanelor şi regiunilor defavorizate.

Sutele de mii de oameni care au votat în diaspora pentru o schimbare de regim nu sunt afectaţi direct de acest buget, pentru că ei nu trăiesc în România. Dar dacă într-adevăr au conştiinţă civică, ar face bine să îl citească şi să îşi pună întrebările următoare:

  • E normal ca într-o democraţie să dai bani la armată, STS, SRI şi SPP şi să reduci la Sănătate şi la dezvoltare rurală (suntem ţara cu cele mai sărace regiuni rurale din Europa – banii sunt indispensabili pentru cofinanţarea de proiecte europene) şi la sănătate? O tăiere cu un sfert din bugetul Sănătăţii este echivalentă cu ajustarea structurală din Grecia în timpul crizei, când s-a deteriorat speranţa de viaţă.

  • E normal ca într-o democraţie să adopţi bugetul între Crăciun şi Anul Nou prin asumarea răspunderii, astfel încât nimeni, nu doar opoziţia, dar nici partenerii sociali, să nu mai poată aduce niciun fel de corecturi?

  • Nu credeţi că până la ruşi, care au plecat din iniţiativa lor din România în 1964 (din Europa Centrală s-au retras de-abia în 1989), sunt şanse mai mari să ne omoare infecţiile intraspitaliceşti, inclusiv pe voi, care, deşi plecaţi, folosiţi în toate vacanţele sistemul sanitar din România, pentru că e ieftin, cu alte cuvinte, dă mai mult decât primeşte?

Câştigătorii bugetului sunt:

– Ministerul Apărării are alocat un buget mai mare cu aproape 18%, respectiv 21,1 miliarde lei;
– Ministerul Afacerilor Interne va primi cu aproape 13,1% mai mult, respectiv 19,4 miliarde lei;
– Serviciul de Protecţie şi Pază va avea cu 19,5% mai mult, respectiv 272,7 milioane lei;
– Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va primi cu 6% în plus, la 630,3 milioane lei
– Serviciul Român de Informaţii va primi cu 10,8% în plus, respectiv 2,67 miliarde lei.

Pierzătorii, conform propunerii, sunt:

– Ministerul Sănătăţii, care va primi cu 23% mai puţin decât în 2019, respectiv 11,4 miliarde lei;
– Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu 45,5% mai puţin (se scade PNDL), ajungînd la 5,5 miliarde lei;
– Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu un buget mai mic cu 14,3%, respectiv de 18,3 miliarde lei;
– Ministerul Finanţelor va avea, de asemenea, un buget diminuat cu aproape 19%.

Asumarea răspunderii înseamnă că proiectul de buget nu poate fi amendat de Parlament şi va fi cel mai probabil trecut între Crăciun şi Anul Nou de teama alegerilor anticipate.

Orice ministru civil al Sănătăţii ar fi demisionat la ora asta în semn de protest.

Bugetul merită trântit. Iar România are nevoie de alte partide de centru dreapta, pe astea nu le mai controlează civilii, pentru că niciun fel de civili, nici cei mai oportunişti şi lipsiţi de caracter, nu s-ar duce în faţa celor care i-au votat cu astfel de cifre. Numai cine crede că are controlul pe alte căi decât cele electorale îşi permite asemenea aberaţii.

Dacă noua societate civilă din ultimii trei ani a fost într-adevăr civilă, o să vedem acum proteste.

Dacă nu, nu.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată