Primul, al propagandei deopotrivă post şi anti-comuniste, celălalt, al unor lobby-uri influente şi conectate cu serviciile care nu se pot întinde mai mult din cauza lui şi îl sapă de cincisprezece ani.

Indiferent de motivele imediate care pot trezi comentarii legitime, recomand oricui mai are un dram nu numai de bun simţ, ci şi de instinct de conservare să se abţină de la a contribui la întinderea indignării în orice fel privitoare la aceste două personaje.

Mihai Şora nu e un lider al anticomunismului românesc, presupunînd că aşa ceva există sau e necesar, dar este un model de înţelepciune şi umanitate. Meritul este mult mai mare al cui călătoreşte în viaţă de la convingeri idealiste naive greşite la o înţelegere mai subtilă a lumii, deci a reproşa cuiva că a evoluat este o prostie enormă. Adevărata aventură intelectuală este evoluţia, nu finalul ei. Şora nu a făcut rău nimănui, niciodată, iar dacă ar fi făcut numai ce a făcut pe 14 iunie 1990, când şi-a dat demisia din guvernul Roman din cauza mineriadei, un gest de normalitate care nu a fost urmat de nimeni altcineva şi tot ar trebui respectat etern. Şi asta, indiferent cît s-a lăsat folosit de antreprenorii de la „Rezist”, despre care am scris eu însumi, mai ales cînd i-au stors şi o declaraţie pentru a fi folosită de Plahotniuc. Nu avem măsură dacă nu punem în balanţă lucrurile. Oamenii ca el au dreptul la orice opinii, chiar dacă nu sunt ale noastre. Punct.

Cu Arafat e la fel. De ce, în atîţia ani, nu a făcut un român ce a făcut Arafat, adică un sistem construit de la zero, pe contribuţii voluntare şi efort uman, ca să avem o alternativă la el? Poate pentru că nu e aşa uşor? Ştiţi cît persoane voluntariază la Salvare în Bucureşti-Ilfov? Mii. Arafat a creat o cultură care înainte de el nu exista. A da vina pe el pentru toate relele sistemului de sănătate, create de o combinaţie de politizare şi politici greşite ale statului şi Băncii Mondiale din România, e o prostie. Omul a fost mereu parte din soluţie, nu parte din problemă. A, e arogant, se crede centrul lumii, etc. - se poate - la fel, fiecare bărbat român, dar majoritatea fără să aibă de ce. Chiar nu vă întrebaţi cum apar filme miraculoase, cum analişti oficiali care nu suflă niciodată decît în aceeaşi direcţie cu SRI, de genul lui Cristian Tudor Popescu, se dezlănţuie la comandă, cum de o obscură organizaţie numită „Reset”, care s-a ilustrat doar stînd după Poliţeanu şi compania în ultimii doi ani de mare revoluţie antipesedistă (fără a fi produs măcar două rînduri legate cu ce vor să pună în locul unui guvern legitim ales, oricît de prost) se reped să îi facă plîngere penală? Nu mai puneţi botul la toate comenzile!

Nu ar exista atîtea canalii fără scrupule în România dacă opinia publică nu ar fi regresat atît de mult de cînd cu social media. Sfera publică a devenit gloata publică! Autoritatea e zero! Spune guvernatorul Băncii Naţionale că niciodată populaţia nu a fost mai înstărită şi mai plină de depozite în bănci? Nu îl aude nimeni, deşi e în sfîrşit un fapt. Toţi idioţii sunt ocupaţi să distribuie în schimb că „ţara e în flăcări” sau alte anunţuri isterice.

Nu mi-aş face griji nici dacă ţara ar fi pe bune în flăcări, că aveţi voi destul scuipat să le stingeţi!

Poţi face lucruri neobişnuite cu telefonul tău smart, ca să parafrazez reclama Orange din Romană: de exemplu, să te abţii trei zile măcar să scuipi un om mai de valoare decât tine.