Cam atât m-a ţinut la telefon după ce am publicat, anul trecut, un material despre implicarea ei în tentativa unor cercetători de la Politehnică de a obţine de la buget vreo jumătate de milion de euro pentru un proiect de cercetare plagiat în mod grosolan. În acea oră aţi avea posibilitatea să vedeţi în toată splendoarea ei uriaşa diferenţă între ceea ce spune, printre sughiţuri, un om politic şi ceea ce face el în realitate. El sau companionii săi politici.

Căci e indiscutabil, după ce Ecaterina Andronescu n-a mai fost ministru, iar ministerul ei a fost spart în două – unul al Educaţiei, celălalt al Cercetării şi Învăţământului Superior – titularii care au succedat-o, Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu, sunt os din osciorul său. O simplă bifurcare a aceluiaşi trunchi.

Rămâne de neuitat acea ordonanţă de urgenţă pe care a dat-o Ecaterina Andronescu în ultima sa şedinţă de Guvern şi pe care o pritocea cam în perioada în care îmi bocea la telefon cât iubeşte ea performanţa şcolară şi cercetarea românească. A restabilit dreptul parlamentarilor de a fi rectori, a restabilit dreptul rectorilor de a fi lideri de partid, a luat dreptul universităţilor de a retrage titluri academice frauduloase, a redat profesorilor universitari dreptul de a conduce câte doctorate poftesc, fără-număr-fără-număr, iar casieria să lucreze ca la furnal, în trei schimburi. Şi aşa mai departe.

Şi a anunţat intenţia, pe care n-a mai apucat s-o pună în operă, de a scoate antetul ministerului de pe diplomele universitare, lăsând onoarea de a le gira doar universităţilor emitente. „Că aşa e la Harvard sau la Cambridge”, a justificat ea, în aplauzele rechinilor universitari, care abia aşteaptă să stea şi ei în aceeaşi bancă cu colegii lor, academicienii de la Harvard sau Cambridge, iar emiterea diplomelor să devină doar o afacere internă, fără amestecul ministerului în trebile autonomiei universitare. Ideea nu pare abandonată, căci urmaşii Ecaterinei Andronescu se dovedesc demni continuatori ai ilustrei lor predecesoare.

Tandemul Remus Pricopie – Mihnea Costoiu a comis o nouă modificare legislativă, conform căreia universităţile pot înscrie studenţi doar pe baza mediilor obţinute în liceu. Au invocat autonomia universitară, însă acesta este un fals argument. Universităţile serioase, care ţin la blazonul lor, vor recurge la examene severe de admitere indiferent dacă admiterea pe bază de dosar este permisă sau interzisă.

Problema, pe care domnii miniştri nu vor s-o rezolve, sunt celelalte universităţi, fabricile de diplome. Or aici sarcina ministerului este tocmai de a menţine ştacheta cât mai ridicată, nu de a o coborî. Acum, abatoarele de studenţi primesc carne din belşug, fraieri sau leneşi numai buni de stors de bani în schimbul unei hârtii ştampilate pe care scrie „Diplomă”. Iar efectul colateral e uşor de anticipat: cresc şpăgile în liceu pentru note mari la toate obiectele, ca să aibă copilul dosar bun.

Recent, Mihnea Costoiu a continuat opera. A emis un ordin prin care a tăiat, sever şi necugetat, fondurile pentru cercetare, fapt care a dus la demisia în bloc a celor 17 membri ai Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică. Nu în fiecare zi vezi aşa ceva, măcar nişte frisoane ar fi trebuit să-l treacă pe ministrul Cercetării. În plus, prin acelaşi ordin, el a exclus de la evaluarea proiectelor experţii din străinătate, cercetători români care chiar au dovedit că ştiu carte din moment ce au ajuns la universităţi prestigioase. Dacă reducerile bugetare mai pot fi înţelese, cu toate că şi acestea ar trebui operate cu discernământ, renunţarea la evaluatorii externi transformă cercetarea românească într-o altă afacere internă: pe banii ăştia puţini, ne aprobăm noi între noi proiectele.

Şi să nu uit: plagiatul în care a fost implicată anul trecut doamna Andronescu, în care a fost scos vinovat un ţap ispăşitor, a fost depistat tocmai de către evaluatorii externi. Cum să nu-i pedepseşti?

Mda... Ecaterina Andronescu... Şi dac-aţi auzi-o cum plânge...