Ne aflăm în perioada în care sute de mii de tineri susţin examene şcolare esenţiale pentru viitorul lor. Peste 170 000 de elevi absolvenţi de clasa a VIII-a susţin probele la Evaluarea Naţională, teste extrem de importante pentru admiterea la liceu şi în şcolile de arte şi meserii. În curând, urmează şi examenul de maturitate, Bacalaureatul, pentru absolvenţii de liceu, într-un număr apropiat de al celor de la Evaluare, dar mai mare prin înscrierea celor care au picat Bacul anii trecuţi. Toate organizate în condiţii speciale, date de pandemia COVID 19. După un an şcolar 2019-2020 atipic, în care mai mult s-a stat acasă şi nu s-a învăţat, în care s-a încercat, în premieră, educaţia la distanţă, on line.

Un mod de educaţie digitală care, evident, ne-a prins nepregătiţi din toate punctele de vedere, dar care ar putea fi un atu pentru viitor dacă i se va acorda atenţia necesară şi va avea parte de o strategie inteligentă de dezvoltare şi implementare. Că vrem sau nu vrem, că suntem pregătiţi sau nu, digitalizarea educaţiei este ireversibilă, iar factorii responsabili implicaţi în acest proces trebuie să facă lucrurile cât de bine şi de rapid pot în acest sens.

Până atunci însă, realitatea ne arată că şi anul acesta şcolar a continuat scăderea calităţii învăţământului românesc şi mai grav, creşterea evidentă a analfabetismului. Fie el analfabetism funcţional, fie analfabetism total. Iar despre acest capitol nu există statistici exacte, cifrele analfabetismului fiind într-o dinamică permanentă. În ţara noastră, procesul analfabetismului a început după căderea comunismului, acum 30 şi ceva de ani, când tot mai mulţi copiii, din diverse motive, au început să renunţe în număr tot mai mare la şcoală. Iar reacţia autorităţilor abilitate să stopeze acest fenomen, în ciuda declaraţiilor, demagogiei şi populismului decidenţilor politici, a fost fără efect. Dimpotrivă, an de an, numărul tinerilor care au abandonat şcoala sau nu au fost niciodată la şcoală a crescut ireversibil.

Nu trebuie să fii specialist în domeniu, pentru a constata că pe străzi, în locuri publice, în familii, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural numărul tinerilor neşcoliţi este tot mai mare. Ies mereu în evidenţă. Nu doar prin neştiinţa lor de carte, ci şi prin faptele antisociale pe care le săvârşesc. Vedem cu toţii ce devin copiii fără ştiinţa elementară de carte, fără să ştie să scrie şi să citească. Ireversibil, ajung în mocirla societăţii. Unii fac cele mai umile şi degradante munci fizice, alţii golănesc pe străzi, cerşesc, fură, tâlhăresc, dau în cap semenilor, devin alcoolici, drogaţi. Sunt un permanent pericol pentru societate, dar şi pentru familiile proprii, cei care mai au familii. Sigur, mulţi dintre ei nu ar fi ajuns sau vor ajunge în astfel de situaţii dacă ar fi beneficiat de educaţie. Dacă ar fi avut un pic de şcoală, dacă ar fi fost ajutaţi de sistem şi de familii, de societatea civilă, de noi toţi.

În ciuda permanentelor referinţe ale diverselor guvernări post decembriste la domeniul educaţiei naţionale, în realitate niciodată nu s-a dat prioritatea şi atenţia necesare acestui domeniu special. Şi acum este la fel. Sistemul produce tot mai mulţi analfabeţi! Nu este prioritar decât pe hârtie şi la nivel politicianist, populist, electoral, Iar de domeniu nu sunt puşi să se ocupe profesioniştii cu viziune în domeniu, oameni capabili să dezvolte un sistem de educaţie performant, adaptat condiţiilor şi cerinţelor actuale. Din păcate, acum la butoane sunt tot foarte mulţi politruci, incompetenţi, slugarnici, profitori, corupţi.

Iar pe aceşti oportunişti nu-i interesează ce se întâmplă cu educaţia naţională. Priorităţile lor sunt profitul individual şi de gaşcă! Nu-i interesează numărul tot mai mare de analfabeţi, de copii ajunşi pe străzi, deveniţi infractori, pierduţi ireversibil pentru societate. Nu-i interesează că elevii actuali fac tot mai puţină şcoală cu adevărat şi devin tot mai mulţi analfabeţi funcţionali.

Din nenorocire, după 30 de ani de aşa zisă democraţie, într-o epocă în care tehnologia se dezvoltă într-un ritm nemaivăzut, în care orice ţară din lume are nevoie ca de apă de creiere educate, de inteligenţă la nivel tot mai înalt, România îşi bate joc continuu de viitorul ei. Iar consecinţele acestei bătăi de joc prin ignorarea domeniului educaţie naţională se văd deja şi se vor face puternic resimţite şi în următorii zeci de ani. Dacă nu s-ar fi pierdut generaţii întregi de copii, oare cât ar fi contat aceştia pentru viitorul ţării?  Ce vor ajunge copiii pierduţi până acum şi de aici înainte?

Când va veni momentul ca odată pentru totdeauna, educaţia naţională să fie prioritate absolută în realitate, nu doar la nivel de populism?

Viitorul apropiat nu pare să ofere o astfel de perspectivă!

Din nenorocire, anul şcolar care tocmai s-a încheiat este probabil cel mai catastrofal din ultimii 30 de ani, la toate nivelele de educaţie: primar, liceal, universitar! Pe lângă analfabeţii fără număr, elevii înscrişi în sistem au avut cel mai mult de pierdut. Odată cu ei pierd societatea şi viitorul întregii ţări! Iar tot mai puţinii tineri care au învăţat ceva şi în care singurii care au investit au fost părinţii o să ia, ca şi până acum, drumul străinătăţii, cum au făcut-o şi mulţi alţii dinaintea lor. Din lipsă de perspective!

Şi ne mai plângem de exodul creierelor! Şi nu doar de plecarea celor pregătiţi şi educaţi, ci şi a celorlalţi, fără carte prea multă.