Unul dintre răspunsurile la întrebarea ”de ce este România altfel?” în viziunea istoricului Lucian Boia, autorul cărţii cu acelaşi nume, ţine de ”contribuţia străinilor”, care s-a manifestat în special de-a lungul secolului XIX. Evident că aducerea pe tronul Principatelor Române a regelui (de origine prusacă) Carol I în 1866 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente ale ”contribuţiei” străinilor în spaţiul românesc. Evident că discuţiile privind o posibilă candidatură a primarului Sibiului (român de etnie germană), Klaus Iohannis (54 de ani), pentru funcţia de preşedinte al României trimite cu gândul la momentul istoric de acum un sceol şi jumătate.  

Contribuţia modernizatoare a străinilor este o mitologie care a continuat şi în vremurile noastre, fără să se rezume la cea venită din Occident. Mitul străinului priceput (no. 1) este o haină pe care o îmbracă la fel de bine şi medicul de origine palestiniană, Raed Arafat (50 de ani), acum secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, fondatorul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimanre şi Descarcerare (SMURD) – un sistem devenit sinonim cu eficienţa în sănătate.

Credinţa că germanii care au început să traiască în România de pe la 1900 erau ”foarte specializaţi şi eficienţi” (potrivit lui Lucian Boia) este valabilă şi pentru medicii de origine arabă care au studiat în România anilor '80. La începutul acelui deceniu, Raed Arafat ajungea în România, după ce îşi petrecuse copilăria şi adolescenţa în oraşul palestinian Nablus, din Cisiordania. A studiat medicina la Cluj şi s-a specializat în Anestezie-Terapie Intensivă la Târgu-Mureş. În cele trei decenii pe care le-a petrecut în România, şi-a luat cetăţenia română, a ocupat diverse demnităţi, inclusiv pe cea de ministru al Sănătăţii, însă numele său (la propriu) este legat de SMURD. Există locuri în ţară în care oamenilor le e familiar să spună ”a venit Arafatul”.  

Arafat a trăit până la 17 ani în Cisiordania, un loc în care simţul urgenţei era mult mai acut decât în orice parte a lumii, pe fondul conflictului palestiniano-israelian. De cealaltă parte, simţul rigorii germanice este mediul în care a crescut Klaus Iohannis, de formaţie profesor de fizică. SMURD-ul său s-a numit Sibiu – Capitală Culturală Europeană. Zona Sibiului s-a dezvoltat în bună măsură datorită atragerii de către Iohannis a unor investitori germani importanţi precum Simens Electrical Installation Techonology, Simea, Kromberg&Schubert sau Continental Automotive.

Într-o Românie aflată pe locul al 76-lea (din 148 de state), conform unul clasament al competitivităţii econmice alcătuit de Forumul Economic Mondial, e uşor de bănuit că orice proiect de succes (izolat ca geografie sau ca domeniu de activitate) se impune replicat. Potrivit unui mit al competenţelor nelimitate (no.2), doctorul Arafat a ajuns pentru o scurtă perioadă de timp ministrul Sănătăţii, iar Iohannis a fost, în toamna lui 2009, propus premier, iar acum numele său este una dintre variantele de prezidenţiabili. Nu întoteauna, promovarea funcţionează pentru că o teorie de management, cunoscută sub numele de ”Principiul lui Peter ”, spune că membrii de succes ai unei organizaţii sunt promovaţi până la nivelul lor maxim de competenţă, după care o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care sunt incompetenţi.

Arafat a fost numit ministru al Sănătăţii în noiembrie 2012 la zece luni după ce un conflict telefonic (în cadrul unei emisiuni televizate) cu preşedintele Traian Băsescu pe tema reformei în sănătate a dus la plecarea sa din acelaşi minister dar şi la declanşarea unor ample mişcări de stradă. Conflictul Arafat-Băsescu a fost scânteia care a scos oameni în Piaţa Universităţii şi, ulterior, în toate marile oraşe ale ţării. Consecinţa: după câteva zeci de zile de manifestaţii şi conflicte de stradă într-un ger năprasnic, guvernul Boc a fost înlocuit. O moţiune de cenzură care a dus la căderea unei generaţii anterioare a guvernului Boc l-a adus pe Iohannis în 2009, pe fondul unei crize politice, ca opţiune (variantă neconcretizată) pentru funcţia de premier.  Ambele întâmplări se înscriu în mitul omului povidenţial (no. 3) care fie trebuie lăsat (chiar şi de preşedinte) să-şi facă treaba, fie trebuie să ajungă la conducerea ţării. 

În timpul scurtului său mandat de ministru al Sănătăţii, Arafat a fost singurul membru apolitic al  guvernului Ponta şi nici acum, în calitate de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, nu este membru al vreunui partid politic. Mitul neatârnării politice (no. 4) i se potriveşte, paradoxal, şi lui Iohannis chiar dacă din 1990 este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România, organizaţie pe care a şi condus-o până în 2013 când a devenit membru şi prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL). A demisionat din această funcţie, dar a anunţat că va candida la funcţia de preşedinte al partidului. Niciodată însă, nu a fost perceput drept un lider de partid militant.

Atât Arafat, cât şi Iohannis au făcut subiectul mai multor anchete jurnalistice privind valoarea averii pe care o deţin şi a intereselor de afaceri. Mass-media a ridicat semne de întrebare privind modul în care primarul Iohannis a achiziţionat spaţiile comerciale din Sibiu care îi generează venituri din chirii, iar în cazul lui Arafat, curiozitatea publică a vizat amiciţia sa cu omul de afaceri clujean Vasile Gogan, proprietarul furnizorului de echipamente medicale Deltamed, care a câştigat mai multe licitaţii pentru dotarea SMURD cu ambulanţe şi maşini de pompieri. În niciuna dintre situaţii, subiectele nu au devenit scandaluri de presă şi amândoi au reuşit să-şi menţină o imagine publică bună. E, dacă vreţi, mitul incoruptibilităţii (no.5).  .

Precizare: „mit” provine din limba greacă şi este o povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoaşterii, care expune diversele credinţe ale popoarelor despre originea universului şi fenomenelor naturale sau sociale (sursa: dexonline.ro).