Mizeria se adună pe lângă terasament, care e înălţat astfel încât unii bunici şi unele bunice trebuie să pună genunchiul pentru a se putea urca. Oamenii au mai pus o piatră, au făcut în câteva locuri improvizaţii de trei trepte ca să  poţi ajunge pe rambleul căii ferate. Dar trebuie să te uiţi în stânga, în dreapta, să nu ai căşti în urechi căci vine trenul. Dacă ai reuşit, cobori în şoseaua Industriilor în locuri ştiute numai de şoferii liniei 103 şi de călători, ca să iei maşina până la Republica. Acolo e capătul. Pare o linie preorăşenească. Dar eşti în şosea, iarna, vara, toamna, primăvara, căci nu există staţii RATB amenajate pe acest sens de mers spre Republica. 

Un subiect minor. Un rezultat al unui cerc vicios creat de autorităţi locale, Primăria sectorului 3, de un operator privat de transport feroviar călători (Transferoviar călători), de Administraţia străzilor şi de RATB.  Ei nu se întâlnesc să rezolve. Căci cartierul, gloriosul cândva “23 august”, cu fabrici şi uzine, acum puse la pământ (săptămânile trecute a mai fost pusă jos o hală; sper să apară ceva bun acolo), e tăiat în două de această cale ferată. Ca o rană uriaşă, trenul trece printre case aproape (ei, e o mică exagerare) iar 103-ul trece şi el pe şosea, opreşte lângă vârful pantofului. Te fereşti, desigur, de pietricele azvârlite de roţile maşinilor, de apa de ploaie cădelniţată de anvelope pe hainele călătorilor. Când urci, anunţul din maşină privind obligaţia de a valida cardul de călătorie pare ironică! De fapt, staţia nici nu există! Nu e niciun refugiu, niciun indicator.

Se produc accidente: trenul mai omoară sau mai traumatizează grav pe câtecineva, la rondul nesemaforizat de la Republica se circulă cu ochii-n optişpe căci vin maşini din toate părţile şi, i-auzi!, soneria avertizoare că pleacă/vine şi trenul. În cele trei vagoane câţiva cetăţeni români cu drept de vot. Mai lipsesc şi o  pistă pentru avioane şi, puţin mai încolo, un golf pentru ambarcaţiuni mici şi medii. Să mai dea oamenii la peşte. Ah, am uitat capătul liniei de tramvai! Scuze. Recapitulăm. În rondul acela de la Republica avem deci aşa: capătul maşinii 103, capătul liniilor de tramvai 36 şi 56, la douăzeci de metri Gara Titan şi, n-aţi uitat, celebra cale ferată (a răsărit recent şi o terasă chiar în gura gării, iar cineva a şi amenajat un mic spaţiu verde cu bănci. Între toate acestea, ca neuroni haotici, circulă oamenii. Ca mine, ca tine, ca dumneavoastră.

Un subiect major. Dl. Şova, (fost) ministru al Transporturilor, a demisionat. Dar nu pentru că a greşit. Nu. Unde vă credeţi?! Nu, a demisionat pentru a fi în prima linie a bătăliei politice. Foarte tare. Întrebarea e: a fost domnia sa în prima linie a Transporturilor? Nu cred. A pierdut toate trenurile, maşinile care l-ar fi dus la destinaţie.  Domnia sa revine la postul care l-a “consacrat”, de purtător de cuvânt. Transportă dânsul mai bine vorba (de unde i s-a şi tras debarcarea când cu gafa cu Holocaustul) decât Transporturile. E şi dânsul o victimă: “lovit” de postul ministerial, nu a apucat prea bine să îşi revină din cei câţiva kilometri de autostradă inauguraţi şi, iată, soneria avertizoare sună: vine trenul electoral! Cine să îl conducă dacă nu domnia sa care a probat competenţă la Transporturi? Se vor urca românii în acest tren care, sperăm, nu va face victime cum trenul cel real din cartierul “23”? Desigur. Au tot confortul, pot circula în siguranţă.

Un subiect major-minor. Totuşi, trenul acela din cartier face victime. Adică morţi, răniţi. Câteva cruci străjuiesc inutil şi trist calea ferată.  Sunt încă acolo. Totuşi, oamenii aceia din cartier circulă riscant, peste calea ferată, stau riscant, în şosea. Nimeni nu ştie câte victime face un tren electoral. Cine a stat să le numere? Când pui ştampila pe foaia aia de vot nu te gândeşti că vor fi victime: ale unei guvernări proaste, ale incompetenţei, neglijenţei, ignorării. Nu spun toţi cei care apar la televizor că votează ca să fie bine?

Cum e să ai un tren în cartier? Totuşi, acest cartier  e în Bucureşti. De ce nu ai un cabinet medical aici? Şi altele, necesare. Ai în schimb un tren care (mai) ucide.  Şi autorităţi care aşteaptă o invitaţie să găsească soluţia cea mai bună. Dacă semnaţi dumneavoastră (  http://www.petitieonline.com/trenul_care_ucide), poate semnează şi EI? Ar fi ceva, nu?