Protestul copiilor din Sectorul 3: „Vrem parc, nu beton!“ VIDEO
0Mai mulţi copii şi părinţi au protestat, sâmbătă, în Sectorul 3 al Capitalei, după ce la începutul săptămânii a fost demolat un parc. Încă din momentul demolării, copiii au încercat să oprească anagajaţii firmei de construcţii să dezafecteze mobilierul spaţiului de joacă.
Zeci de copii şi părinţi s-au adunat sâmbătă dimineaţă pe ruinele unui parc dezafectat la începutul săptămânii, potrivit Digi24.
Copiii au venit cu pancarte şi strigă ”Vrem parc, nu beton!”, dar protestul a luat şi forma desenelor pe asfalt.
Potrivit sursei citate, terenul de 4400 metri pătraţi retrocedat, iar propietarul a cerut eliberarea terenului.
La faţa locului, este aşteptat astăzi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
Este vorba de fostul parc al toboganului de piatră din Titan şi a fost demolat pe 28 februarie.