Muzeul Ţăranului organizează recitalul Viola d'amore. Intrarea la eveniment este gratuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează vineri, 3 octombrie, recitalul muzical Viola d’amore (instrument muzical baroc din patrimoniul Muzeului şi unicul instrument original cunoscut în România). Evenimentul va începe de la ora 16.00, iar intrarea este gratuită.

Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 16.00, în Studioul Horia Bernea, fiind organizat în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.  

Sergiu Muntean este cel care a readus la viaţă viola d’amore originală. După ani de studiu în Academiile de muzică din Chişinău şi Bucureşti, Muntean a activat ca violist în câteva orchestre prestigioase din Moldova şi România. Astăzi, este artist instrumentist şi lutier în Orchestra Naţională Radio din Bucureşti.

„Se informează continuu în legătură cu instrumentele renascentiste şi baroce şi ţine legătura cu cercurile de specialitate internaţionale preocupate de subiect. A lucrat la recondiţionarea violei d’amore peste un an, cu răbdarea unui veritabil lutier, ştiind că este singurul instrument original cunoscut în România. L-a încercat el însuşi, după care a sugerat să-i fie încredinţat temporar cuiva care avusese deja şansa să cânte, în recitaluri interne şi internaţionale, pe o copie: Ladislau Csendes“, susţin reprezentanţii Muzeului.

Muntean povesteşte că în anul 1991, în timp ce lucra ca ucenic, a construit prima sa violă, după doi ani petrecuţi în atelierul maestrului Teodor Bălan. În următorii 20 de ani, principalul său scop a fost să restaureze instrumentele de coarde.

„Am avut întotdeauna un instrument nou în construcţie […] Faptul că sunt instrumentist de performanţă m-a ajutat foarte mult în analizarea şi cercetarea calităţii sunetului şi sonorităţii instrumentelor construite de mine: toate au claritate şi forţă, sunete grave profunde şi sunete înalte strălucitoare“, a mai spus artistul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite