Factura la căldura, calculată în funcţie de venituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei ar putea ca de iarna viitoare să-i sprijine doar pe cei care au venituri reduse, iar prioritate vor avea bătrânii şi cei care au copiiÎn decembrie anul trecut, tot muncipalitatea propunea un proiect prin care bucureştenii ar putea să-şi achite cheltuielile eşalonat, astfel încât factura din vară să fie echivalentă cu cea din iarnă. Deocamdată, a rămas doar la stadiul de proiect.

Bucureştenii au simţit pe pielea lor, în această iarnă, povara cheltuielilor de la întreţinere, ce s-a ridicat lunar la câteva sute de lei.

Veştile însă sunt rele de pe acum şi pentru iarna următoare, după ce guvernanţii s-au angajat la ultimele discuţii cu FMI să elimine subvenţia la energia termică ceea ce ar putea duce la o creştere a facturilor la încălzire şi apă caldă cu până 60%.

În acest context, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, ieri, că municipalitatea pregăteşte un proiect prin care cei care nu pot acoperi cheltuielile să fie ajutaţi.

El a precizat că subvenţia la căldură ar putea fi acordată iarna viitoare diferenţiat, în funcţie de venituri, astfel încât copiii şi bătrânii să nu aibă de suferit.

„Se fac analize şi para-analize, iar în vară vom veni cu un proiect de hotărâre prin care 600.000-700.000 de oameni care nu pot să-şi acopere cheluielile la căldură să fie ajutaţi“, a spus edilul. În Bucureşti, diferenţa între preţul plătit de populaţie şi costul real al agentului termic acoperit prin subvenţie este de la 119 lei pe gigacalorie, faţă de 298,62 lei pe gigacalorie.

Întreţinerea în rate

La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii Primăriei Capitalei anunţau un plan măreţ care să vină în ajutorul locuitorilor cocoşaţi de facturile de la întreţinere.

Acesta presupunea eşalonarea costurilor pe toată durata anului, astfel încât o factură emisă în lunile de vară să fie echivalentă cu cea emisă în lunile de iarnă.

Viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu, a declarat, astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, că, deşi proiectul a bătut pasul pe loc, nu se renunţă la el. „Este singura soluţie pentru ca întreţinerea să nu mai fie atât de greu de suportat. Înainte de toate trebuie însă clarificată la Ministerul Industriilor situaţia datoriilor pe care le au regiile“, a precizat Raicu.

Proprietarii resping ideea

Nici şefii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti nu mai pot da un termen. „A rămas tot în faza de proiect şi sunt sceptic să dau acum un termen“, a afirmat directorul general Mihai Becheanu. În schimb, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, Radu Opaina, este contrariat de iniţiativa municipalităţii. „Un astfel de tarif este periculos şi ar putea bloca sistemul pentru că oamenii nu vor mai ştii ce plătesc“, a precizat Opaina.

Tariful binom, practicat Europa

Acest tip de tarifare este aplicat în oraşe europene precum Paris şi Bruxelles şi este valabil pentru plata apei, a încălzirii sau a gazelor. În Capitală, specialişti urmau să elaboreze un plan prin care cheltuilile să fie împărţite la fel şi iarna şi vara.

„Facturile pe timpul iernii nu vor mai fi uriaşe, iar anul următor aplicării acestei măsuri se va face o regularizare. Cine a consumat mai puţin decât suma stabilită va primi banii înapoi, cine a consumat mai mult va plăti în plus“, declara în decembrie anul trecut, viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite