Copacii de pe Şoseaua Pantelimon au fost tăiaţi pentru a permite modernizarea zonei. ONG: Au fost tăiaţi în mod ilegal. Sunt peste 200. PMB: Există autorizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Şoseaua Pantelimon se lucrează la foc continuu şi pentru a realiza noile locuri de parcare şi pentru a puta să fie lărgită şoseaua, Primăria Capitalei a tăiat pomii care se aflau pe marginea drumului. În timp ce ONG-urile spun că este o situaţie inadmisibilă, reprezentanţii municipalităţii susţin că tăierea copacilor a fost singura soluţie pentru realizarea modernizării şoselei.

Mai mulţi copaci au fost tăiaţi pe Şoseaua Pantalimon din Capitală pentru a se putea realiza modernizarea zonei, după cum susţin reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti. „S-au tăiat pentru că nu se putea lărgi bulevardul, dar vor fi replantaţi alţii. Deja a început replantarea“, au precizat, pentru „Adevărul“, reprezentanţii Primăriei Capitalei.

În replică, preşedintele Asociaţiei Eco-Civica, Nicolae Rădulescu Dobrogea, susţine că în zonă au defrişaţi sute de arbori. „Au fost tăiaţi în mod inutil, nici nu era necesară o asemenea măsură. Din câte ştim noi au fost tăiaţi în mod ilegal. Eu zic că este vorba despre peste 200 de arbori“, a declarat preşedintele ONG-ului.

Pe de altă parte, reprezentanţii municipalităţii susţin că aceştia au fost tăiaţi în mod legal şi că există o autorizaţie în acest sens.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite