Surprize tomnatice la teatre şi Filarmonică

Surprize tomnatice la teatre şi Filarmonică

Spectacolul Mein Kampf este o farsă antinazistă. FOTO clujcultural.ro

Stagiunea 2015-2016 se anunţă bogată în premiere de teatru şi concerte de muzică clasică. Teatrul „Satiricus” propune publicului 12 premiere, Circul din Chişinău vine cu spectacole mai vii ca niciodată, iar pe scena Filarmonicii Naţionale vor urca orchestre de prim-rang.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teatrul Naţional „Satiricus” şi-a deschis cea de-a XXV-a stagiune cu premiera spectacolului „Nunta” de Anton P. Cehov, în regia directorului artistic al teatrului, Alexandru Grecu. După o perioadă de trei ani în care edificiul instituţiei a fost supus reconstrucţiei capitale, a fost amenajată şi o a doua sală de spectacole, teatrul devenind astfel al doilea din republică după numărul total de locuri disponibile pentru spectatori. 

Teatrul „Satiricus” prezintă 12 premiere

În acest an, „Satiricus” aniversează un sfert de secol de la fondare, un prilej bun pentru a scoate 12 premiere, afirmă directorul instituţiei, Sandu Grecu. „Este un an deosebit pentru noi, împlinim 25 de ani, avem deja tot programul stabilit până la închiderea stagiunii, în iunie 2016. Avem 12 premiere, aşa ne-a ieşit!”, spune regizorul. Într-adevăr, premierele se vor ţine lanţ la „Satiricus”. Pe 9 octombrie, are loc lansarea spectacolului „Angajare de clovn” de Matei Vişniec. Pe 15 octombrie, în Sala Mică, are loc premiera piesei „Bătrânii noştri” de Dumitru Crudu. Pe 23 octombrie, publicul este invitat să vizioneze „Hoţul” de Dario Fo, iar pe 29 octombrie - piesa de teatru „Amor în stil italian” de Federico Rame. Pe 6 noiembrie, se va juca spectacolul „Un cuplu ciudat” de Neil Simon, pe 3 decembrie - „Femeia” de Artiom Oleacu, iar pe 11 decembrie - „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu. Anul se va încheia grandios pentru actorii de la „Satiricus” întrucât pe 19 decembrie va avea loc  Gala Premiilor Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale” care marchează 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

„Mein Kampf”, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”

Pe 23 octombrie, începând cu ora 20:00, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău va transmite în direct deschiderea Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti. Astfel, publicul din Republica Moldova va putea urmări spectacolul „Mein Kampf” de George Tabori, jucat de actorii Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. Farsa antinazistă Mein Kampf este cea mai faimoasă piesă a lui George Tabori pe care a regizat-o el însuşi, pentru prima oară, la Viena, în anul 1987. Prin teatrul său, Tabori a căutat să încurajeze publicul să râdă de monştrii şi ucigaşii de pe scenă. Mein Kampf este un exorcism, un uriaş hohot de râs, un cântec de libertate în care autorul, victimă a terorii naziste, tratează oroarea într-o manieră neaşteptată. Shlomo Herzl, un evreu bătrân vânzător de cărţi, primeşte în azilul său de noapte un tânăr lipsit de talent, sosit la Viena pentru a studia la Academia de Arte Frumoase. Tânărul este numit Hitler, personaj egocentric şi frust, paranoic şi vanitos, un nazist în devenire. Shlomo ar fi putut să perceapă pericolul care se apropia, dar el nu vede în tânărul Hitler decât un obişnuit semen al lui.

Rock şi simfonie

Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici" împlineşte 75 de ani de la înfiinţare, iar stagiunea 2015-2016, una aniversară, va avea o agendă plină de evenimente muzicale diverse, de la concerte şi festivaluri la concursuri şi invitaţi de excepţie. Proiectul „La unison cu prietenii” aduce la Chişinău mari artişti din întreaga lume şi cuprinde o serie de concerte: „Mari muzicieni”, „Dialogul Concertmaeştrilor”, „Sub bagheta marilor dirijori” şi altele. Printre soliştii renumiţi care vor încânta publicul se află pianistul Ashot Khachatourian din Belgia, violonista Alexandra Conunova-Dumortier din Elveţia sau Remus Azoiţei sosit din Marea-Britanie. 
 
Pe 9 octombrie, Filarmonica Naţională invită publicul la un fascinant concert simfonic cu genericul „Dialogul concertmaeştrilor”, care îl va aduce în faţa spectatorilor pe virtuozul violonist Boris Nikitenko susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale în frunte cu prim-dirijorul şi directorul artistic Mihail Agafiţa. Programul concertului cuprinde trei capodopere ale muzicii universale. 
 
Pe 10 octombrie, pe scena Filarmonicii Naţionale va evolua pentru prima dată la Chişinău orchestra simfonică „Hardy” care interpretează piese arhicunoscute din toate genurile muzicale. Astfel, publicul va putea asculta piesele celor de la Rolling Stones, Scorpions, Metallica, Queen, Eagles sau Nirvana interpretate într-o manieră specială. 
 
Tot la Filarmonica Naţională vine şi legenda muzicii de estradă din Israel, saxofonistul J. Seven. Artistul va interpreta hituri mondiale în stil jazz va delecta spectatorii cu piese de la Steve Wonder, Enio Morricone sau Gheorghe Zamfir. 

Circul din Chişinău vă invită pe Arena Bucuriei

Până pe 1 noiembrie, la Circul din Chişinău se va pune în scenă un spectacol viu, colorat şi haios pentru toate vârstele. „Arena Bucuriei” în regia lui Igor Cemortan aduce acrobaţii spectaculoase, animale exotice, reprezentaţii de echilibristică şi clovni care vor stârni hohote de râs printre spectatori. Show-ul durează peste două ore şi are loc în manejul mic al Circului din Chişinău, iar biletele costă între 150 şi 250 de lei. Fiecare al doilea bilet poate fi cumpărat la jumătate de preţ, iar copiii până la vârsta de trei ani au acces gratuit.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările