Shuaib Chalklen, raportor special ONU: „Moldova nu-i o destinaţie confortabilă pentru oamenii cu handicap“

Raportorul special ONU Shuaib Chalklen a venit pentru câteva zile la Chişinău Foto: Andrei Rizescu

Aflat pentru a doua oară la Chişinău, raportorul special ONU privind incluziunea socială a oamenilor cu dizabilităţi, Shuaib Chalklen, din Africa de Sud, ne-a vorbit despre cum se vede ţara noastră, din cărucior.

„Adevărul“: Care este scopul vizitei dumneavoastră la Chişinău?

Shuaib Chalklen: Am fost invitat de Ambasada Marii Britanii să vorbesc despre istoria apartheidului şi despre Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere din Africa de Sud, care a avut rolul de a-i pune pe oamenii care au încălcat flagrant drepturile omului faţă în faţă cu victimele lor. Toate aceste lucururi s-au bazat pe ideea de clemenţă şi acceptare reciprocă, prin care cetăţenii noştri şi-au îngropat divergenţele din trecut. Am aflat recent că în ţara dumneavoastră este o problemă identitară, care-i afectează pe moldovenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Sper ca exemplul pe care l-am oferit să contribuie la depăşirea acestei probleme.

În calitate de raportor ONU privind incluziunea socială a oamenilor cu dizabilităţi, cum interpretaţi percepţia oamenilor faţă de acest subiect?

Sunt pentru a doua oară în Moldova. Impresia mea generală e negativă. Societatea moldovenească nu-i incluzivă şi consider că Moldova nu-i o destinaţie prea confortabilă pentru oamenii în cărucior. Aici aproape totul este inaccesibil. N-am găsit o cultură pentru diversitate şi îmi pare rău că, la nivelul societăţii civile, drepturile omului nu sunt pe deplin conştientizate.

Cum poate fi depăşit acest obstacol?

Consider că, în primul rând, oamenii trebuie educaţi în legătură cu drepturile lor. Moldova este o ţară care a ratificat Convenţia ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi. E imposibil să implementaţi acest document imediat, dar vă puteţi stabili un set de priorităţi. Poate fi vorba despre accesibilitate, locuri de muncă pentru oamenii cu dizabilităţi, accesul la sănătate, educaţie etc.

Prin ce modalităţi aţi reuşit să schimbaţi percepţia sud-africanilor privind oamenii cu dizabilităţi?

Am pus oameni cu dizabilităţi în boardul televiziunii publice din Africa de Sud, care se bucură de o audienţă covârşitoare. Fiindcă telenovelele sunt foarte populare printre telespectatorii sud-africani, am introdus în aceste producţii personaje în cărucior şi orbi. La noi discriminarea de orice fel a oamenilor cu dizabilităţi este ilegală şi se sancţionează dur. Dacă o construcţie sau un sediu nu e dotat corespunzător pentru accesul oamenilor cu handicap, îl închidem. Am avut nevoie de vreo 10 ani pentru a ajunge aici, dar dacă nu ne-am fi impus anumite norme, ar fi fost anarhie.

Cum călătoresc persoanele cu handicap prin oraşele din Africa de Sud? Daţi-ne câteva exemple.

În aproape toate oraşele din Africa de Sud avem implementat aşa-numitul sistem Dial-a-Ride. Suni la primăria oraşului în care locuieşti şi-i spui funcţionarului în ce zi şi la ce oră ai nevoie de un mijloc de transport. Acesta preia solicitarea ta şi-ţi trimite o maşină special utilată. Chiar dacă merg în cărucior, din aeroportul din Cape Town pot lua singur autobuzul până acasă. În Johannesburg este un sistem de căi subterane, complet accesibil pentru oricine. În schimb, Aeroportul Chişinău e inaccesibil pentru oamenii cu dizabilităţi. Nici măcar o toaletă pentru persoane cu handicap n-am găsit acolo, ceea ce-i absurd.

Pentru asemenea infrastructuri e nevoie de investiţii consistente. Cel puţin aşa susţin autorităţile noastre...

N-are rost să discutăm cât de mari sunt problemele de care ne lovim, ci soluţiile pe care le avem. În Africa de Sud am trimis mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile în SUA, Canada, Suedia şi Australia, pentru a vedea ce facilităţi au fost create pentru oamenii cu dizabilităţi. Transportul lor a fost asigurat de misiunile diplomatice din aceste state şi, prin experienţa preluată de-acolo, am îmbunătăţit cadrul nostru legislativ. În calitatea mea de raportor special ONU, nu accept să mi se spună într-o ţară sau alta că n-au resursele necesare pentru crearea de facilităţi pentru persoanele cu handicap. Lipsa de informaţie crează aceste obstacole.