Fiecare sector de poliţie din sate va fi dotat după standarde europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Recean, ministrul Afacerilor Interne
Dorin Recean, ministrul Afacerilor Interne

Până în anul 2017, fiecare sector de poliţie din localităţile rurale va fi dotat după standarde europene. Anunţul a fost făcut de către ministrul de interne, Dorin  Recean, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune „RTR Moldova”

Inspectorii de sector vor avea maşină de serviciu pentru a putea să facă faţă deplasărilor în teritoriu, iar birourile le vor fi reparate şi dotate cu tehnică de ultimă generaţie, a precizat ministrul de interne, transmite IPN. De asemenea, se va pune accent şi pe modernizarea poliţiei de frontieră, ca până în anul 2017 să se ajungă la standardele Shengen. În acelaşi context, urmează ca salariile poliţiştilor să fie majorate până la 9 mii de lei. Potrivit lui Reacean, majoritatea cheltuielilor sunt acoperite din granturi.

Recean susţine că cea mai mare încredere populaţia o are în poliţistul de sector. „Sondajele noaste arată că 70 la sută din populaţie are încredere în inspectorul de sector, în timp ce încrederea generală faţă de poliţie este de 30 la sută”,a spus ministrul. În acest context, Dorin Recean a precizat că atitudinea negativă a populaţiei faţă de poliţie este creată artificial, aici fiind şi meritul mass-media. „Să luăm cazul jafului de la „Metro”. Timp de aproape 2 luni, cât cazul nu a fost descoperit, s-a trâmbiţat zilnic despre aceasta, iar când criminalii au fost reţinuţi, s-a vorbit vre-o două ore şi s-a uitat”, a spus Recean.

Ministrul de interne a mai spus că în Republica Moldova toate autorităţile criminale se află în arest. „Nu mai avem hoţi în lege pe teritoriul Republicii Moldova. Toţi îs la închisoare. A rămas Grigore Karamalak, care se află la Moscova şi de ani buni n-a mai venit în Moldova”, susţine Recean. Totodată, ministrul de interne a spus că membri ai unor grupări criminale ar încerca să finanţeze unele partide politice pentru a putea influenţa politicul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite