Valeriu Ghileţchi: Actualul Guvern nu doar că a acoperit deficitul bugetar, dar a venit şi cu anumite surplusuri
0Vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi susţine că actualul Guvern, în ciuda lipsei finanţării externe, nu doar că a acoperit deficitul bugetar, dar a şi venit cu anumite surplusuri, care au permis să fie crescute, chiar şi modest, salariile, pensiile. Respectiv, bunăstarea şi viaţa cetăţenilor a cunoscut un mic progres, transmite IPN.
Potrivit lui, în pofida tuturor contradicţiilor din societate pe acest subiect, cifrele nu mint, iar rezultatele în sectorul economic şi social nu pot fi contestate. Cifrele reflectă o creştere economică, mai multe colectări de venituri la buget, de asemenea acest Guvern a limitat birocraţia, a redus organele de control etc.
„Sunt nişte rezultate care vor continua şi vor fi mai multe, dacă se va reuşi păstrarea unei stabilităţi politice şi implementarea acelor prevederi adoptate în Parlament”, a afirmat Ghileţchi.
Valeriu Ghileţchi a spus că există şi provocări, iar cea mai mare restanţă ţine de sectorul justiţiei care necesită din partea următorului Parlament şi Guvern suficientă voinţă politică pentru nişte reforme mult mai profunde şi un act al justiţiei echitabil. Potrivit lui, chiar dacă s-au tot depus eforturi pentru a reforma justiţia, din păcate, progresele atinse nu sunt deocamdată suficiente pentru a oferi cetăţenilor încredere în actul justiţiei.
În altă ordine de idei, Valeriu Ghileţchi a spus că, uneori, de lucrurile care se întâmplă în Moldova nu e vinovată guvernarea, cum ar fi, de exemplu, în cazul mass-mediei neindependente. Politicianul mai spune că nu este corect să acuzi pe cineva că vrea să obţină sau să se menţină la putere atât timp cât şi alţi politicieni, inclusiv din opoziţie, luptă pentru putere. „Miza în politică este obţinerea puterii, nimeni nu vine în politică de dragul politicii. Altceva e ce o să faci cu puterea, va fi îndreptată în interesul ţării sau pentru interesul altor grupuri”.
Referindu-se la rolul cetăţeanului în alegeri, vicepreşedintele Parlamentului, a spus că acesta are un rol determinant în toate procesele, dar totuşi efortul de a-l convinge pe cetăţean ţine de actorii politici. Valeriu Ghileţchi mai consideră că polarizarea societăţii este o greşeală, pentru că o guvernare trebuie să lase loc şi pentru o comunicare eficientă.
Dezbaterea „Anul 2018: realizări, nereuşite şi provocări în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, este ediţia a 99-a din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.