Vadim Brînzan: „Trebuie să eliberez sistemul de oameni toxici. Din păcate, de asta mă ocup în majoritatea timpului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Sistemul trebuie eliberat de oamenii toxici şi de schemele de corupţie. În opinia lui Vadim Brînzan, ministru al economiei, exprimată la emisiunea „Cutia Neagră” de la postul TV8, abia după eliminarea acestor scheme se poate începe punerea în aplicare a proiectelor pe care le are instituţia, transmite IPN.

„Eu trebuie să eliberez sistemul de oameni toxici. Din păcate, de asta mă ocup în majoritatea timpului. Eu aş vrea să mă trezesc într-o zi când vin la servici şi, în loc să aud de altă schemă, să mă ocup de lucruri de care, într-adevăr, chiar vreau să mă ocup”, a spus Vadim Brînzan.

Ministrul economiei a precizat că aceste scheme de corupţie îi sunt aduse la cunoştinţă de oamenii noi de la Agenţia Proprietăţii Publice şi de cetăţenii de rând, care au prins curaj de a deconspira locurile în care au fost nevoiţi să dea mită. Vadim Brînzan a specificat că pe baza acestor reclamaţii sunt pregătite dosare ce vor fi înaintate la Procuratură şi CNA.

„După ce eliminăm schemele astea, ne apucăm să construim. De asta trebuie să se ocupe un ministru al economiei, nu de deconspirare şi developare a acestor scheme, ci de construcţie”, a declarat Vadim Brînzan.

Ministrul economiei a precizat că la instituţia pe care o conduce sunt mai multe proiecte care vizează infrastructura, energia regenerabilă, o fabrică de prelucrare a deşeurilor. „Cu asta aş dori să mă ocup şi mă ocup în continuare”, a spus Vadim Brînzan.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite