Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Dacă Vladimir Plahotniuc şi actuala guvernare joacă împotriva Rusiei, pro-european şi sub aripă americană, cum se face că după episodul scandalos de anulare a rezultatelor alegerilor pentru primăria Chişinăului, Moscova oficială şi presa rusă (deopotrivă din Federaţia Rusă şi din R. Moldova) au tăcut mâlc? Nu doar că nu au spus nimic şi nu au fructificat cea mai bună oportunitate să îl anihileze public pe „duşmanul numărul unu Vladimir Plahontniuc“, ba chiar au lăudat realizările guvernului şi măsurile acestuia. (Analiza presei ruse va apărea în curând pe Larics). Ba mai mult, în timp ce liderul PD se lăuda la Washington cu succesele sale privind combaterea propagandei ruse, sputnik.md, filiala din Chişinău a reţelei mondiale de propagandă a Rusiei este sub controlul său şi în campania electorală pentru alegerile din Chişinău a susţinut-o pe Silvia Radu, candidata „sub acoperire“ a aceluiaşi Plahotniuc.

Încă odată: naraţiunea predominantă era – mai este – că guvernarea Filip de la Chişinău, bazată pe majoritatea furnizată de Partidul Democrat condus de Vladimir Plahontiuc, este anti-Dodon, deci pro-europeană, pro-americană, pro-românească şi, pe cale de consecinţă, împotriva Rusiei şi a vectorului eurasiatic. Se pare însă că singura care nu ştie asta este... Rusia! Căci dacă ar fi ştiut, cum ar fi putut să rateze cea mai formidabilă şansă să lovească guvernarea „inamică“ de la Chişinău, să o compromită public şi, alături de ea, să compromită în ochii cetăţenilor din R. Moldova, dar şi a europenilor şi americanilor, o guvernare care fraudează alegerile într-un mod nemaivăzut nici măcar în fosta URSS?

Dar Rusia a tăcut.

De ce? Aceasta este întrebarea!

Căci e ceva putred de tot în Republica Moldova... Şi aici nu e vorba despre mofturile unor cârcotaşi de la Bucureşti – sabotorii micii republici şi ai marii politicii marii politici externe a României! - care aşteptau ca minim semn de bunăvoinţă pentru girarea în orb a regimului Plahotniuc măcar o menţionare oficială la Chişinău, fie şi în treacăt, a faptului că anul acesta e, totuşi, Centenarul Unirii tuturor românilor, inclusiv al basarabenilor.

E vorba despre ceva mult mai grav. Şi cei care s-au făcut şi se fac în continuare că nu văd asta nu mai au, în realitate, nicio scuză după 25 iunie 2018, data la care Curtea Supremă a Republicii Moldova a invalidat alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău.

Să vedem despre ce e vorba.

R. Moldova face ceea ce nu au făcut nici Rusia, nici Belarus

Ca să înţelegem gravitatea a ceea ce s-a petrecut la Chişinău, imaginaţi-vă următoarea scenă. Faimosul dizident rus Alexey Navalny câştigă în alegeri de nimeni contestate primăria Moscovei. Este felicitat de oponentul său, OSCE declară alegerile corecte etc. Numai că, Vladimir Putin, ascuns în spatele justiţiei absolut independente – în fosta URSS justiţia nu e independentă, e absolut independentă! – invalidează alegerile. Pur şi simplu. Cu un argument uluitor, respectiv numărul de like-uri pe care le-ar fi generat un îndemn la vot al candidatului opoziţiei în weekendul premergător alegerilor.

Cum ar fi reacţionat Bucureştiul la un asemenea episod? Întrebare retorică, evident.

Dar ce trebuie să înţelegem din acest exemplu rusesc imaginar este că, păstrând proporţiile, tocmai aşa ceva s-a petrecut, sub ochii noştri, la Chişinău! Într-un stat care a semnat un Acord de Asociere cu UE, a obţinut liberalizarea vizelor şi pe care Bucureştiul l-a girat tot aceşti ani (aproape) necondiţionat. Ce s-a petrecut acolo este fără precedent inclusiv pentru spaţiul fost sovietic. Nici Rusia nici Belarus nu au făcut vreodată aşa ceva. Acolo strategia este să opreşti candidaţii potenţial periculoşi înainte de a intra în alegeri, în niciun caz după ce aceştia au câştigat! La Chişinău s-a mers, iată, mai departe. Cel mai departe.

„Explicaţiile“ care s-au vânturat ulterior prin presa de la Chişinău sunt ridicole şi descalificante. Una ţine de o teorie a conspiraţie prin care Andrei Năstase ar fi fost folosit de ruşi ca să destabilizeze situaţia din RM, fie că acesta ar fi fost sau nu conştient de rolul pe care îl joacă, alta că aşa numita „mafie imobiliară“ ar fi blocat ascensiunea lui Năstase, de teama unor afaceri oneroase care urmau să fie dezvăluite şi demantelate.

Evident că nimeni nu a crezut în ele. Dacă ar fi crezut, primul gest al guvernării şi a lui Vladimir Plahotniuc ar fi fost o invitaţie la o dezbatere reală, sinceră, cu Andrei Năstase şi liderii opoziţiei, pentru că, nu-i aşa, avem la Chişinău o problemă mai mare decât orice – Rusia sau mafia imobiliară -, care ne compromite pe toţi, iremediabil. Deci trebuie să luptăm cu toţii împotriva ei.

O asemenea discuţie nu a avut loc. Şi nici nu va avea, pentru că asemenea „explicaţii“ pentru invalidarea alegerilor sunt lipsite complet de fundament, cel puţin până în momentul acesta. În plus, după atâtea deplasări externe, inclusiv la Washington, articole publicate pe diverse site-uri – minore, e drept – prin care Vladimir Plahotniuc acredita ideea că el controlează totul în republică, cum poţi să explici că ruşii sau „mafia imobiliară“ îţi fraudează alegerile de sub nas? Tu unde erai? Prin urmare, fie că ţi-ai minţit partenerii - adică tu nu controlezi de fapt nimic - fie că aserţiunile opoziţiei şi nu numai legate de implicarea puterii politice în justiţia din RM sunt valide. Terţiul este exclus.

În plus, mai trebuie consemnat aici un element deloc de neglijat în argumentaţia pe care Larics o face de aproape un an de zile apropo de existenţa Binomului Plahotniuc-Dodon.

Precum Moscova şi presa rusă, preşedintele Igor Dodon – şi el, chipurile, duşman de moarte al guvernării - tace tot asurzitor în legătură cu invalidarea alegerilor, în sensul că nu acuză guvernarea, nici măcar Partidul Democrat, ca să nu mai spunem de Vladimir Plahontiuc, nume pe care oricum nu îl rosteşte niciodată.

Într-o postare pe FB scrie cu falsă revoltă: „Tot ce se întâmplă acum este rezultatul guvernării eurounioniştilor pe parcursul a nouă ani“.

Ca de obicei, pentru Igor Dodon adversarii sunt generic, nu au nici nume nici prenume, nici măcar nume de partid.

Cum vine asta? Nu este Igor Dodon liderul Partidului Socialiştilor care în toamnă va intra în campanie pentru alegeri parlamentare şi se va război pentru locuri în Parlament inclusiv cu partidul de guvernare? Atunci de ce tace? De ce nu îşi atacă adversarii politici? Pe cine menajează?

De fapt, precum Moscova şi presa moscovită, preşedintele RM menajează un singur lucru, şi acesta este Binomul Plahontniuc-Dodon.

Binomul Plahotniuc-Dodon care conduce R. Moldova.

Moldova, Somalia, Burundi. Europa se leapădă de Chişinău...

Spre deosebire de România, care continuă să gireze „parcursul european al RM“ şi după invalidarea alegerilor de la Chişinău, UE şi America au reacţionat dur. La Parlamentul European, într-o sală dezolant de goală - ceea ce indică limpede nu lipsa de interes faţă de speţa discutată ci lipsa crasă de interes faţă de R. Moldova - deputaţii europeni au pus în discuţie, la propunerea popularilor, situaţia din republică. Într-o companie selectă: Moldova, Somalia şi Burundi.

Rezultatul a fost o Rezoluţie dură cu privire la criza politică din RM, dură, mai dură chiar şi decât cele de pe vremea comuniştilor, susţinută de 343 europarlamentari, care „îndeamnă Comisia să suspende orice plăţi prevăzute de asistenţă macrofinanciară (AMF) pentru Moldova; consideră că orice decizie privind plăţile viitoare ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare planificate şi cu condiţia ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional şi să fie evaluate de către organisme internaţionale specializate, şi să fi fost îndeplinite condiţiile AMF“. Mai mult, Parlamentul solicită Comisiei „să suspende sprijinul bugetar pentru Moldova, utilizând precedentul din iulie 2015, când o astfel de suspendare a avut loc în urma crizei bancare; consideră că mecanismul de suspendare a sprijinului bugetar al UE ar trebui să fie aplicat ca o reacţie la invalidare alegerilor pentru funcţia de primar al Chişinăului şi că acesta ar trebui să includă o listă de condiţii care trebuie să fie îndeplinite de către autorităţile moldovene, printre care să se numere validarea alegerilor din Chişinău şi derularea de investigaţii orientate spre rezultate concrete şi complet transparente, precum şi recuperarea activelor şi urmărirea penală a făptaşilor, în caz de fraudă“.

După cum indică limpede textul Rezoluţiei, nu e vorba despre „suspendarea“ ajutorului financiar – cum fals acreditează astăzi puterea din RM -, ci despre anularea lui, căci condiţionalităţile prezente în text nu vor fi îndeplinite niciodată de către autorităţile de la Chişinău.

La rândul lor, Statele Unite monitorizează procedurile judiciare în curs de desfăşurare pentru invalidarea rezultatelor alegerilor primăriei din 3 iunie de la Chişinău, după cum se indică într-o declaraţie a Departamentului de Stat al SUA: „Sfinţenia alegerilor reprezintă fundamentul oricărei democraţii şi trebuie să respecte normele internaţionale. Ne aşteptăm ca guvernul moldovean să garanteze un proces transparent al instanţei fără intervenţie politică. În cazul în care se constată nereguli, solicităm tuturor părţilor să le abordeze într-un mod care respectă statul de drept şi principiile democratice ale guvernării, inclusiv voinţa poporului exprimată prin alegeri“.

...Chişinăul se leapădă şi el?

Chişinăul ripostează cu ţâfnă. Premierul reacţionează patetic, incorect şi inadecvat: „Banii care urmau să ajungă în R. Moldova din partea UE, e vorba de 34 de milioane de euro, erau destinaţi pentru îmbunătăţirea alimentaţiei copiilor din grădiniţe şi şcoli, precum şi pentru majorarea salariilor cadrelor didactice. Dar noi vom acumula mai multe resurse la buget şi vom face asta din sursele proprii“.

Evident, afirmaţia cu „alimentaţia copiilor din grădiniţă“ arată o strategie evidentă a guvernului de a contracara rezoluţia cu apelul – ieftin - la emoţie. Fondurile europene nu aveau destinaţia clară pe care o sugerează, manipulatoriu, premierul RM. Dar e interesantă atitudinea în sine şi mesajul transmis populaţiei: UE ne taie banii care urmau să ajungă la copii şi cadre didactice... Dar noi, guvernul, vom face asta şi fără ajutorul Europei!

Premierul se întâlneşte cu ambasadorii, aceştia dau un comunicat după întrevedere, unde îşi exprimă nu doar îngrijorarea, dar vorbesc explicit şi despre datoriile pe care RM le are faţă de UE şi normele ei de drept. Guvernul moldovean reacţionează iritat şi trimite versiunea lui asupra întâlnirii, cu o precizare uimitoare: „În completarea comunicatului distribuit ieri presei de către Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău, privind întâlnirea dintre prim-ministrul Pavel Filip, şeful Delegaţiei UE, Peter Michalko, şi ambasadorii ţărilor UE, Guvernul vine cu unele precizări, care în mod neaşteptat lipsesc în comunicatul respectiv, unde întrevederea este redată făcându-se referire doar la informaţia expusă de către una dintre părţi (subl. N.)“.

Adică ambasadorii UE la Chişinău dau mesaje distorsionate şi vădit anti-guvernamentale! Şi asta nu e tot. Premierul Pavel Filip, care declara deunăzi că România, alături de Rusia, destabilizează republica, a declarat ulterior că „unii reprezentanţi ai Uniunii Europene“ i-au scris SMS-uri în care îi transmit să intervină în validarea alegerilor din Capitală! Mai mult decât atât, în unul din mesaje ar fi primit şi un ultimatum de două zile. O asemenea poziţie publică a susţinut şi speakerul RM, Andrei Candu.

Însuşi Vladimir Plahotniuc, după decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie de anulare a alegerilor, a declarat într-un interviu„Este straniu că s-a sancţionat agitaţia electorală, dar s-a trecut cu vederea ceva ce cred că este mai grav - încălcarea legii în ce priveşte folosirea politicienilor străini în alegeri“. El deplora faptul că instanţa a respins sesizarea socialiştilor împotriva lui Andrei Năstase pe motiv că acesta a postat pe pagina sa de Facebook mesaje de susţinere adresate de Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, de Ludovic Orban, preşedintele PNL şi de primari din România. E clar cine sunt inamicii democraţiei din republica vecină?

În acelaşi interviu, Plahotniuc recunoaşte practic că anularea alegerilor din Chişinău fost „crimă cu premeditare“. Întrebat dacă oprirea finanţărilor din UE va afecta bugetul Republicii Moldova, Plahotniuc a răspuns că „Fiind şi an electoral, noi am prevăzut posibilitatea ca aceste sume să fie amânate sau anulate şi dacă nu ar fi apărut invalidarea alegerilor din Chişinău, pentru că înţelegem cu toţii anumite mişcări politice şi posibile interese. Am identificat soluţii alternative la aceste finanţări încă de la începutul anului. De aceea, nu se pune problema ca moldovenii să aibă de suferit financiar de pe urma unor astfel de decizii“.

Cea mai surprinzătoare declaraţie a liderului PD este însă aceasta: „Vom revedea şi reformele aflate în implementare. Ele vor fi duse la un bun sfârşit. Doar că noi le vom prioritiza, reieşind deja din nevoile principale ale oamenilor, şi nu neapărat reieşind din condiţionalităţile diferitelor acorduri, cum a fost până acum“.

Bate şaua ca să priceapă iapa! Chiar dacă nu a făcut referire directă la Acordul de Asociere cu UE, liderul PD a trimis un mesaj clar. Aceste acorduri, inclusiv acesta, nu se referă la „nevoile principale ale oamenilor“, deci pot fi puse între paranteze, chiar ignorate. Prevalează „interesele cetăţenilor“, pe care, evident, le vor defini guvernarea, şi nu Europa sau America, nerecunoscătoare faţă de eforturile Chişinăului şi manipulate de lideri oportunişti care vor răul republicii şi lasă, vorba premierului Filip, copii de grădiniţă fără hrană şi profesorii fără salarii...

Dincolo de notele patetice şi manipulare, o asemenea tensiune, acuzaţii reciproce şi afirmaţii cu iz de şantaj la adresa UE sunt fără precedent în R. Moldova. Nu numai că Chişinăul nu a dat înapoi după rezoluţia Parlamentului european, dar a intrat chiar într-o confruntare aproape pe faţă cu Bruxellesul.

Ce urmăresc, de fapt, Binomul şi Rusia la Chişinău?

Şi revenim acum la întrebarea din plecare. Ce se întâmplă acolo? Care au fost mizele deciziei de invalidare a alegerilor de la Chişinău?

Principala miză este politică, implicit geopolitică.

În primul rând, demisia lui Dorin Chirtoacă şi, mai ales, victoria lui Andrei Năstase la Chişinău au devenit o veritabilă miză personală la Chişinău. Păstrând proporţiile, ceva de genul victorie lui Alexey Navalny la Moscova. Şi aşa ceva era intolerabil şi inadmisibil pentru cel care conduce republica. Adică cel mai puternic om din republică nu îl poate împiedeca pe cel mai vocal duşman al său să preia Chişinăul? Atunci înseamnă că nu e, de fapt, puternic...

Dincolo de mizele personale, avem de-a face însă cu un răspuns geopolitic. Prin invalidarea alegerilor, PD, adică Vladimir Plahotniuc, a transmis tuturor un mesaj clar, fără echivoc, după care nicio alianţă aşa zis europeană dintre PAS, Platforma DA şi PD la alegerile parlamentare din noiembrie nu mai este posibilă.

Această coaliţie „potenţială“ a fost susţinută tacit sau explicit pe ambele maluri ale Atlanticului (dar şi pe malurile Dâmboviţei). Ar fi fost inevitabilă pentru izolarea socialiştilor şi a lui Dodon, se spunea, chiar dacă combatanţii (referinţa era la Maia Sandu şi Năstase) nu şi-o pot asuma public şi nici nu şi-o doresc de fapt. Dar nu vor avea încotro. Spre asta s-ar fi mers, singura versiune acceptată de „Vest“ pentru izolarea socialiştilor. Şi, cu mâinile la nas, cei trei ar fi trebuie să semneze. Asta era speranţa tacită a celor care ne tot sugerau că opoziţia din stradă nu trebuie să se radicalizeze, să lase uşile deschise, să nu mai combată „Binomul“, Oligarhul etc. etc. Că până la urmă tot cu el vor trebui să guverneze...

Ei bine, toate calculele acestora, naive cum erau, sunt acum istorie. Istorie credulă, prostuţă, infantilă, dar istorie. Astăzi, după invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinăului, mesajul lui Vladimir Plahotniuc este evident: asemenea coaliţia este imposibilă. Ea nu se face pentru că acum e de neconceput. Ruptura e prea adâncă, e profundă, e irepresibilă.

Plahotniuc a ars toate punţile cu Sandu sau Năstase. Şi a făcut-o public, cu flacără mare, să o vadă toţi şi să o înţeleagă.

Un capitol s-a închis. Şi un tip de presiune tacită, dar iritantă, pe PD, s-a oprit. În condiţiile în care şansele opoziţiei neparlamentare (PAS şi DA) să ia peste 50% sunt în acest moment minime – inclusiv graţie schimbării legii electorale pe care tot Binomul Plahotniuc-Dodon a impus-o - singura variată de coaliţie a rămas Binomul, plus independenţii, care va supravieţui şi după alegeri. Mesajul puterii de la Chişinău acesta este: vă place sau nu vă place, asta este. De acum înainte trebui să admiteţi cu toţii că altă variantă nu e, opoziţia e prea slabă să ia majoritatea, mai ales că vom face totul să o slăbim în continuare (nu vă uitaţi doar la Chişinău, că loviturile vor fi şi în teritoriu, doar că despre acelea nu vorbeşte nimeni!).

Miza politică, respectiv menţinerea Binomului la guvernare şi după alegerile parlamentare, este, de fapt, geopolitică. Invalidarea alegerii primarului de Chişinău şi menţinerea unei stări de beligeranţă cu UE din partea Chişinăului nu face decât să confirme ceea ce Larics a spus-o de multă vreme. Sarcinile ultime ale Binomului sunt geopolitice, respectiv „soluţionarea“ chestiunii transnistrene care astăzi nu se poate face decât în favoarea Federaţiei Ruse. Adică transnistrizarea, care se pregăteşte, treptat, sub ochii noştri: cedările masive de suveranitate ale RM în raport cu Transnistria, validarea prezenţei armatei ruse în RM prin recenta rezoluţie votată la ONU prin care, de fapt, se legalizează trupele ruse din RM (respectiv aşa zişi pacificatori consfinţiţi în Acordul din 1992, chestiune la care vom reveni într-un material separat) etc. etc. Dar transnistrizarea, care se numeşte la Chişinău „reintegrării ţării“ se poate face – şi Moscova ştie bine asta - doar cu o majoritate consistentă la Chişinău (majoritate constituţională), capabilă să modifice legislaţia deja votată şi să impună una nouă, adecvată „reintegrării“.

Binomul plus independenţii vor fi aceea majoritate. Aceasta este miza lor reală, asumată, interiorizată, nu „integrarea europeană“. Soluţionarea chestiunii transnistrene ar fi pentru ei câştigarea atât al biletului de intrare în Istorie, cât şi celui care le asigură onorabilitatea de azi.

Aşa se explică şi tăcerile stupefiante ale Federaţiei Ruse, aparent inexplicabile, şi menajamentele lui Igor Dodon faţă de guvernare, şi perpetuarea Binomului Plahotniuc-Dodon şi insurgenţa recentă a Chişinăului faţă de Europa, care, prin mesajul lui Vladimir Plahotniuc, transformă Acordul de Asociere în ceva opţional sau chiar împotriva „intereselor cetăţenilor“ republicii...

Un lucru trebuie să devină limpede. Cei care îl ţin de mână astăzi pe Vladimir Plahotniuc, trebuie să înţeleagă că, după invalidarea alegerilor din Chişinău, cu cealaltă mână îl ţin pe Igor Dodon...

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.