Proasta guvernare, încremenirea în proiecte vetuste de administrare, fără periodice ajustări, impuse de mutaţii fireşti, în evoluţia, stagnarea sau involuţia societăţii, la nivel central şi local, poate genera separatism.

Aşa cum a fost cel din Scoţia.

Un spaţiu european unde rezultatele finale ale referendumului vizând independenţa au pus punct speranţelor unei minorităţi, în raport cu aşteptările majore ale celor care au votat pentru rămânerea Scoţiei în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Totuşi, cu 24 de ore în urmă, Alex Salmond, care, iniţial, şi-a recunoscut înfrângerea - anunţând chiar vineri, la Edinburgh, că nu va accepta nominalizarea de a rămâne conducătorul Partidului Naţional Scoţian, la conferinţa partidului, din noiembrie, şi după desemnarea unui succesor va demisiona din postul de şef al executivului scoţian – a ieşit din nou în lumina reflectoarelor opiniei publice.

El a declarat că mulţi dintre conaţionalii lui au fost păcăliţi de ultimele promisiuni ale premierului britanic David Cameron. Un prim argument, în acest sens, a fost precizarea premierului David Cameron că puterile sporite ce vor fi acordate autorităţilor locale din Scoţia vor fi obligatoriu legate de o reformă constituţională în Regatul Unit.

Acest ultim enunţ generând cel puţin nedumerire, în raport cu promisiunea anterioară, de a fi rapid promovate legi care să asigure puteri noi liderilor de la Edinburgh, în domeniile bugetar, fiscal, al asigurării bunăstării tuturor cetăţenilor.

Atacul de duminică, al premierului Scoţiei confirmă faptul că are de gând să gestioneze, de o manieră fără compromisuri, negocierile dintre delegaţia scoţiană şi cea a Parlamentului din Londra, focalizate pe noile atribuţii ce vor fi încredinţate executivului din Edinburgh.

Intenţiona David Cameron să nu îşi respecte promisiunile?

Intenţia public exprimată a şefului guvernului britanic era ca schimbări similare, cu transferuri de autoritate, de la nivel central spre cel local, să se producă şi în Ţara Galilor, Anglia şi Irlanda de Nord, care, împreună cu Scoţia, alcătuiesc Regatul Unit. Şi aici, obiectiv privind lucrurile, David Cameron vizează întărirea poziţiei sale de prim-ministru, invitând la reflecţie şi speranţă pe toţi cei interesaţi în schimbarea în bine, la nivel administrativ, a întregului regat, nu doar la nivelul Scoţiei.

Sigur că opozanţii lui Cameron îl pot acuza, formal, că promisiunile făcute scoţienilor au fost anunţate fără consultarea Parlamentului, a guvernului din Londra, că şi dacă ar fi materializate nu pot fi condiţionate de alte reforme constituţionale, la nivelul Regatului Unit, după cum şi calendarul propus, pentru noua legislaţie, cu finalizare în lunile ianuarie şi februarie 2014 nu ar fi conform cu ritmul cunoscut, britanic, care evită graba, pripeala, de sorginte electorală.

Panica a trecut la Londra. Dar pare a se fi instalat la Edinburgh.

Asta dacă privim lucrurile din perspectiva raportului de forţe, exprimat prin vot secret, exercitat democratic, la 18 septembrie, raportul de forţe fiind de 55% pentru unionişti şi 45% pentru separatişti.

Regatul Unit are însă nevoie de reconciliere. După cum şi Uniunea Europeană are nevoie de federalism.

Pentru că, deşi istoria se poate repeta, la o altă scară, cu alţi protagonişti, într-o lume a comunicării globale, izolarea nu este decât o soluţie tipică trecutului, fără şanse de supravieţuire pragmatică.

În mod neinspirat, dar cu voit ţel demonstrativ, lideri ai unei minorităţi naţionale, din centrul României, au făcut public proiectul lor, de izolare etnică, chiar în ziua derulării referendumului în Scoţia.

Ceea ce indică amatorism politic.

Dacă nu şi subestimarea opiniei publice din ţara noastră.

Proiectul amintit semănând, în multe privinţe, cu comicăria numită Găgăuzia, ţinut artificial creat, la presiunea Moscovei, în sudul Republicii Moldova.

Care fostă republică sovietică are un premier ce a ţinut să fie prezent la lansarea unui candidat la alegerile prezidenţiale din România, pe care, anterior, l-a primit, cu pâine, sare şi costume tradiţionale româneşti, după ce actualul prim-ministru, de la Bucureşti, a trecut Prutul.

Iurie Leancă nefiind Alex Salmond.

Dar ştiind că pentru conservatorii de la Chişinău, Regatul Unit nu este cel din perioada interbelică, al României, în graniţele sale istorice, naturale, ci renăscuta Uniune Sovietică, rebotezată Uniunea Euroasiatică, tot cu capitala la Moscova.

Vrea Kremlinul să nu intre Republica Moldova în NATO?

Vrea şi Iurie Leancă o relaţie, între Bruxelles şi Chişinău, ca între Alianţa Nord-Atlantică şi un stat non-NATO.

Vrea Rusia ca toate fostele state sovietice să rămână legate ombilical, economic, de Moscova?

Vrea şi şeful executivului de la Chişinău să menţină ţara sa în circul fost sovietic numit Comunitatea Statelor Independente, cu limba oficială rusa.

Vrea un candidat prezidenţial unirea celor două state româneşti, cel puţin la nivel de enunţ electoral?

Vrea şi Leancă, tăcut, la calendele greceşti.

Totuşi, viitorul preşedinte al României, cine va fi acesta, ca şi viitorul şef al guvernului, de la Bucureşti, dacă au de gând să servească interesul naţional, pe termen lung, nu ar mai trebui să tolereze, pe termen mediu, duplicitatea autorităţilor de la Chişinău.

La Chişinău nefiind puţini oficiali care par a fi stâlpii de rezistenţă a unui stabiliment cu fanar roşu, la propriu şi la figurat, unde imperialii răsăriteni îşi anunţă prin Twitter ora de sexologie, cu cei dezinformaţi programatic, îndoctrinaţi cu ideea că UE înseamnă viciu, desfrânare, deznaţionalizare, iar Federaţia Rusă este leacul tuturor răutăţilor, raiul pe pământ.

Nici racordarea Republicii Moldova la conducta de gaze ce trece Prutul venind din România nu a schimbat discursul liderilor de la Chişinău.

Nici discuţiile bilaterale, dintre o delegaţie a SUA şi una a Republicii Moldova, cu toate concluziile sale constructive, nu a adus un plus de înţelepciune, măcar, în alocuţiunile celor şcoliţi în URSS, dar trăind acum după standarde occidentale.

Proasta guvernare nu duce doar la separatism, ci şi la bolşevism.

Pe moment, soluţia acestor convulsii locale pare o Europă Federală.

Dar după model american, nu german.

Mai ales pentru că Germania uită, constant, de propria unificare, atunci când sprijină berbanţii de la Chişinău, în viteaza lor atitudine faţă de Bucureşti şi umila lor plecăciune faţă de Kremlin.

Germanii au aşteptat 41 de ani reîntregirea naţională.

Românii nu vor mai aştepta reunirea încă un sfert de secol.

                                                                                                     ***

Un schimb de opinii, pe tema efectelor referendumului din Scoţia am purtat cu trei bloggeri de la ADEVĂRUL, acesta fiind vizionabil în imaginile postate mai jos:

Cei trei parteneri de dialog au fost compatrioţii ale căror chipuri şi enunţuri aparte au fost inserate după cum urmează:

Ovidiu Nahoi: Eu văd în cele întâmplate în Scoţia şi un efect al crizei, pe care Europa şi Marea Britanie au traversat-o, o criză însoţită şi de un populism al clasei de mijloc. Statele, prin politicile lor de austeritate au promovat acest populism, de tip „fiecare pentru el”.

Marius Văcărelu: Referendumul din Scoţia obligă pe conducătorii statelor şi pe parlamentari, în general, să se gândească, un pic mai mult, la ceea ce oferă ei propriilor alegători.

Constantin Corneanu: În ce măsură, într-o epocă a globalizării şi bunăstării, de care toţi avem nevoie, în egală măsură, individual şi la nivel de comunitate, la nivel de stat, naţiune, aceste lucruri pot anula o anumită conştiinţă, a apartenenţei la un spaţiu, la o limbă?

NOTA BENE:

Ulterior, colegii Ovidiu Nahoi şi Marius Văcărelu au optat pentru un schimb de vederi şi pe un alt platou de filmare, accesibil dacă daţi click aici.