Printre cele mai fierbinţi puncte de pe linia frontului este acum Şirokino, în sud, la malul Măriii Azov, o suburbie a oraşului Mariupol – obiectul mai multor acţiuni ofensive ale trupelor separatiste susţinute de unităţi ale armatei ruse. De asemenea, luptele continuă cu o intensitate variabilă în proximitatea localităţilor Avdeevka, Staniţa Luganskaia şi multe altele de pe întreaga linie a frontului care trece prin cele două regiuni, Doneţk şi Lugansk. Numărul victimelor din ambele părţi a crescut în ultimele săptămâni, iar acum nu trece o zi fără ca forţele ucrainene să raporteze cel puţin câţiva soldaţi căzuţi în lupte, şi alţii, răniţi.

La începutul lunii iunie, forţele separatiste au declanşat o ofensivă cu peste 1000 de luptători şi tehnică militară grea în direcţia localităţii Mariinka, controlată de forţele ucrainene, foarte aproape de oraşul Doneţk. Luptele au durat o zi şi s-au terminat cu stoparea ofensivei separatiştilor şi înfrângerea acestora de către armata ucraineană. S-au înregistrat pierderi de ambele părţi, zeci de morţi şi alte zeci de răniţi. Această ofensivă a fost cea mai amplă operaţiune militară din ultimele luni, de pe întreaga linie a frontului din estul Ucrainei. Însă în toată această perioadă, indiferent de prevederile acordurilor de la Minsk, forţele separatiste au folosit armament interzis în zona liniei frontului, precum artilerie grea, pentru a bombarda poziţiile ucrainene.

Având în vedere evoluţia luptelor, se poate concluziona că în interesul Rusiei este să păstreze războiul în Ucraina la o intensitate relativ mică, însă fără a înceta luptele, ţinând ocupate forţele ucrainene până când situaţia va fi mai favorabilă pentru alt tip de acţiuni.

 Liderii aşa-numitelor state „Republica Populară Doneţk” şi „Republika Populară Lugansk” au făcut zilele trecute un set de propuneri Kievului, de natură să tranşeze conflictul din estul ţării. Pe scurt, este vorba despre un statut de autonomie extinsă pentru „RPD” şi „RPL” cu păstrarea principalelor atribute ale statalităţii, dar şi despre garantarea menţinerii actualilor lideri ai acestora în funcţiile pe care le ocupă, prin oficializarea acestora. În ideea stabilirii acestei stări de lucruri, ar trebui efectuate modificări la Constituţia Ucrainei. Practic, ţara ar fi federalizată fără a se vorbi despre acest lucru. Estul ar fi oricum pierdut pentru Kiev, deoarece controlul nemijlocit acolo ar fi exercitat de administraţiile locale recunoscute acum la nivel naţional şi internaţional şi, desigur, aflate sub ordinele Moscovei.

Rusia nu-şi doreşte ruperea celor două regiuni de la Ucraina aşa cum nu-şi doreşte ruperea Transnistriei de Republica Moldova. La fel cum Moscova a încercat de mai multe ori, prin emisarii săi, să-şi securizeze controlul asupra întregii Republici Moldova, folosind Transnistria (planul Primakov, planul Kozak), aşa se va încerca acum „pescuirea” Ucrainei şi atragerea acesteia, pe termen lung, într-o formă de asociere cu Federaţia Rusă. Dispoziţiile profund antiruse ale societăţii ucrainene ar putea fi un obstacol în acest sens, însă Rusia îşi va aştepta momentul propice.

Aşadar, pe lângă aspectul militar al confruntării din estul Ucrainei, despre care am văzut că se păstrează la o intensitate scăzută spre medie, cu ocazionale ofensive ale separatiştilor vizând anumite localităţi strategice, conflictul va intra acum şi într-o fază politică, în care Rusia va aplica aceleaşi tactici ca în Republica Moldova, pentru a încerca să-şi păstreze controlul asupra Ucrainei prin intermediul regiunilor separatiste. Pe de o parte, Rusia va încerca să apară în faţa întregii lumi într-o lumină bună acceptând păstrarea Donbassului în componenţa Ucrainei, iar pe de altă parte, va şantaja Kievul cu teritoriile din est, forţând conducerea ucraineană, dacă nu să i se alăture în Uniunea Vamală, cel puţin să renunţe la intenţiile de aderare la UE şi NATO.

Astfel, se pare că acest an va fi şi ultimul în care în Donbass se va mai trage. Războiul propriu-zis se va stinge treptat, însă separatismul se va păstra şi va începe să-şi execute misiunea faţă de stăpânii de la Moscova.