Promo-LEX: Şevciuk poate fi tras la răspundere pentru comiterea a cel puţin trei infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Fostul lider de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, poate fi tras la răspundere penală pentru comiterea a cel puţin trei infracţiuni, susţin experţii Asociaţiei Promo-LEX. Într-o analiză efectuată, aceştia menţionează că Şevciuk ar putea fi cercetat pentru uzurparea puterii de stat, dar şi pentru organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea.

La fel, acesta ar putea fi cercetat şi pentru acţiuni intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase, transmite IPN.

Potrivit Promo-LEX, există suspiciuni că Evghenii Şevciuk a realizat acţiuni de uzurpare a puterii de stat în perioada exercitării funcţiei de deputat în ,,Sovietul Suprem” de la Tiraspol, preşedinte al ,,Sovietului Suprem” şi preşedinte al administraţiei de la Tiraspol. Contrar prevederilor din Constituţia Republicii Moldova, acesta a avut un rol important în consolidarea şi menţinerea structurilor de-facto, în virtutea atribuţiilor de „preşedinte” al structurii nerecunoscute. În opinia experţilor asociaţiei, contrar Constituţiei Republicii Moldova, acesta a exercitat atribuţii statale în nume propriu, aducând atingere relaţiilor sociale cu privire la suveranitatea naţională, care aparţine exclusiv poporului Republicii Moldova în sensul Constituţiei Republicii Moldova. Mai mult, nu este cert dacă Evghenii Şevciuk şi Nina Ştanski ar deţine cetăţenia Republicii Moldova, fapt ce ar clarifica situaţia sub anumite aspecte.

În analiză se spune că în perioada realizării mandatului său de aşa-zis preşedinte acesta a comis mai multe acţiuni care au adus prejudicii evidente drepturilor şi intereselor persoanelor în mai multe cauze. „Putem puncta doar câteva din ce se poate incrimina fostului lider. Anume prin acţiunile sale şi administraţiei pe care o conducea, cetăţenii mai multor localităţi din stânga Nistrului nu au acces la aproximativ 6300 ha de terenuri agricole din raionul Dubăsari aflate în proprietatea lor. Acest fapt le cauzează anual prejudicii materiale semnificative, iar Guvernul Republicii Moldova este în situaţia de a aloca anual din fondul de rezervă sume mai mari de 10 milioane lei pentru compensaţii”, se mai spune în analiză.

Potrivit experţilor Promo-LEX, deşi hărţuirea şi persecutarea persoanelor care se asociază cu instituţiile de învăţământ cu predare în grafia latină din stânga Nistrului este continuă din 2004, anume începând cu 2014, la indicaţia lui Evghenii Şevciuk au fost create alte impedimente acestor instituţii. La indicaţia Ninei Ştanski şi Şevciuk au fost închise conturile bancare ale instituţiilor de învăţământ, au fost trimişi miliţieni în incinta instituţiilor de învăţământ şi organizată reţinerea ilegală a directorului liceului „Lucian Blaga”. La fel, au fost reţinute salariile, confiscat automobilul, telefoanele, aparatele foto şi ştampila instituţiei etc.

În analiză se mai spune că în perioada mandatului său, Evghenii Şevciuk a avut calitatea de conducător al pretinselor structuri militare. Acesta a participat la manifestaţii militare şi la oricare alte tipuri de acţiuni cu caracter militar în regiune. În lumina prevederilor constituţionale, armata din regiunea transnistreană şi alte structuri de forţă din regiune constituie formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia Republicii Moldova. În perioada nominalizată, acesta nu doar a condus structurile paramilitare, dar şi a avut un rol important în consolidarea acestora. Spre exemplu, în martie 2015, la iniţiativa lui Evghenii Şevciuk, în cadrul „armatei transnistrene” a fost creată o formaţiune militar-sportivă, cu destinaţie specială.

Experţii precizează că, începând cu anul 1993, autorităţile constituţionale au iniţiat urmărirea penale împotriva unor reprezentanţi ai „autorităţilor” transnistrene, acuzaţi de uzurparea funcţiilor oficiale de stat în cumul cu alte componenţe de infracţiuni prevăzute de Codul Penal al Republicii Moldova. Însă aceste cazuri nu au avut un caracter transparent şi consecvent, iar soarta lor nu este cunoscută opiniei publice. Persoanele care ar putea fi audiate în calitate de bănuiţi, învinuiţi sau martori circulă nestingherit pe teritoriul ţării fără a fi citate pentru audieri sau aduse forţat în cazul eschivării.

În virtutea principiilor de drept internaţional, Procuratura Republicii Moldova are obligaţia de a-l audia pe Evghenii Şevciuk şi alţi lideri din cadrul administraţiei separatiste. Misiunea urmăririi penale este de a strânge probele necesare cu privire la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul sa se dispună trimiterea în judecata. În situaţia în care se va constata că Evghenii Şevciuk este victima unor acţiuni ilegale ale administraţiei actuale de-facto, comise în privinţa sa, Procuratura urmează să pornească o cauză penală cu recunoaşterea acestuia în calitate de parte vătămată şi aplicarea măsurilor de protecţie, după caz. Aceasta nu exclude realizarea acţiunilor de urmărire penală în cadrul altor cauze unde Evghenii Şevciuk al putea avea altă calitate procesuală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite