Platforma DA se lasă absorbită de Partidul Forţa Poporului după ce 12 partide au refuzat o aliere asemănătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari şi Andrei Năstase vor face parte din acelaşi partid politic. FOTO Alexandru Tarlev
Alexandru Slusari şi Andrei Năstase vor face parte din acelaşi partid politic. FOTO Alexandru Tarlev

Platforma Demnitate şi Adevăr şi-a anunţat vineri, 11 decembrie, fuzionarea cu Partidul Forţa Poporului (PFP). Noua denumire a formaţiunii politice, precum şi scopurile acesteia vor fi hotărâte în cadrul congresului formaţiunii din 13 decembrie.

Unul dintre liderii Platformei, Valentin Dolganiuc, a declarat pentru Adevărul Moldova de ce a fost luată această decizie. „Este o modalitate de preluare a unei platforme politice existente, în condiţiile când Ministerul Justiţiei se află în mâinile oligarhiei şi ar putea să nu înregistreze o nouă formaţiune, cu toate că nici aici nu se ştie ce va fi”, a explicat Dolganiuc.

Tot el a precizat că aceasta a fost o decizie comună a aşa-numitului Consiliu al Marii Adunări Naţionale. „La protestul din 13 septembrie a fost luată decizia de a identifica modalitatea de a construi o platformă politică. Şi erau două variante: ori se merge de la zero, ori se merge pe o platformă existentă”, a precizat reprezentantul DA.

„N-am fost auziţi de 12 partide”

Valentin Dolganiuc a mai spus că anterior au încercat fuzionarea platformei cu alte partide, dar n-au fost auziţi. „Am avut discuţii cu vreo 10-12 partide. Noi am insistat la etapa iniţială ca ei să fuzioneze şi să organizeze o platformă politică puternică, care, ulterior, ar putea să fie o alternativă a actualei clase politice de la guvernare. Dar n-am fost auziţi. Ulterior, a fost doar o singură ofertă. Cei din Partidul Forţa Poporului au spus că, fără nicio pretenţie, pot să ofere o posibilitate pentru dezvoltarea platformei politice. Dar platforma DA rămâne în continuare ca platformă civică ce va supaveghea guvernarea, indiferent de ce culoare va fi ea. Vom continua să fim cutia de rezonanţă a poporului”, a adăugat Valentin Dolganiuc.

Alexandru Slusari, vicepreşedintele PFP, s-a arătat bucuros că s-a întâmplat această întâlnire absolut firească dintre echipa PFP şi mişcarea protestatară. „Eu consider că va fi o sinergie foarte bună. Din 13 decembrie va fi cu totul alt partid. Acest partid va fi construit pe alte principii şi sunt sigur că după congres Forţa Poporului va fi aplicată cu demnitate şi pentru adevăr”, a declarat Slusari la conferinţa din 11 decembrie.

PFP a fost constituit în 2013

Partidul Forţa Poporului a fost constituit la Chişinău pe data de 21 aprilie 2013. În calitate de preşedinte al PFP a fost ales fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA Nicolae Chirtoacă, iar în calitate de vicepreşedinţi au fost aleşi juristul, fostul avocat parlamentar Constantin Lazari, profesorul universitar Constantin Ciorbă, juristul, specialistul în domeniul agriculturii Alexandru Slusari, fostul procuror, avocatul Pavel Midrigan şi preşedintele Asociaţiei Militarilor în rezervă în RM Eduard Roşca.

Potrivit fondatorilor, Partidul Forţa Poporului se poziţionează în centrul eşichierului politic, iar doctrina social-liberală reprezintă fundamentul doctrinar al identităţii politice a formaţiunii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite