Platforma DA se va împrieteni cu actuala guvernare, iar masele vor fi prostite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii care protestează de şase zile în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) nu ştiu cum se va încheia această manifestaţie, iar actorul Sergiu Voloc crede că acest protest are la bază un scenariu vechi. Voloc se declară de acord cu acest protest, dar nu aprobă Platforma DA, despre care crede că se va transforma în partid politic.

Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a transformat în această săptămână în domiciliu pentru mai multe sute de cetăţeni. După ce şi-au instalat corturile, manifestanţii au declarat că de această dată nu vor ceda, chiar dacă condiţiile de trai în Piaţă nu sunt tocmai prielnice. Solicitat de Adevărul Moldova, Sergiu Voloc ne-a împărtăşit părerile sale despre protestul care continuă în capitală.

Cum explicaţi protestul care are loc la Chişinău în această săptămână?

Este o nemulţumire a oamenilor coaptă de mai multă vreme în urma greşelilor guvernării, dar şi a sistemului bancar, aflat tot sub guvernare. Acest protest semnifică greşeala unui sistem repetat timp de 24 de ani. Oamenii nu au vrut neapărat să iasă la protest pe 6 septembrie, dar pot să spun că aceasta este o dată calculată de nişte oameni care au interesul suprem de a intra în acest sistem corupt şi doresc, de fapt, să se împrietenească cu actuala guvernare.

Ce credeţi despre Platforma DA?

Platforma DA este o organizaţie politică, chiar dacă ei evită să spună acest lucru. Aceasta va deveni şi partid. Acum, aceşti reprezentanţi aproape cred şi ei că vor face aceste revendicări care le spun, dar aceasta este sindromul emotiv, care chiar îţi dă senzaţia că ei vor schimba ceva, dar nu mai există nicio speranţă. Totuşi, observ că foarte mulţi oameni nu cred această provocare. Dacă aceştia urmează să fie partid, ei vor fi şantajaţi până la ultimii copii ai ultimei generaţii de naşi.

Care credeţi că va fi finalul acestui protest?

Luând în consideraţie ce a fost până acum, maxim ce o să se poată face este să se ajungă la o prietenie între Platforma DA şi guvernare, unde să aibă şi unul, şi altul, iar masele vor fi prostite din nou. Alternative nu există. Au demonstrat-o toţi cei precedenţi. Eu nu voi face legătură între 7 aprilie şi 6 septembrie, mulţi spun că e acelaşi lucru. Nu ştiu dacă sub aceleaşi principii s-au desfăşurat ambele proteste, dar ştiu sigur că e pe un scenariu vechi, care s-a folosit în anul 1989, anul 2005, unde se pune accentul pe orientarea noastră etnică. Mulţi doresc unirea cu România, ei tind să ascundă acest fapt prin interesele unor politicieni rataţi, care foarte mult doresc să ajungă la putere.

Nu cred că oamenii care stau în Piaţă ştiu ce va urma, în schimb cei de pe scenă ştiu. Ei ştiu că o să crape răbdarea poliţiei sau a protestatarilor. De obicei, prima piatră apare din partea poliţiei, apoi numaidecât apare un conflict din care este nevoie de o ieşire din situaţie. La negocieri vor merge cei de pe scenă. Şi chiar dacă va fi transmis online, după uşi se va vorbi complet alte chestii. Pe secret sau pe şleau, negociatorii vor îndeplini cerinţele Moscovei.

Ce se va întâmpla dacă lumea va ceda şi va pleca din Piaţă?

Conform tuturor scenariilor de acest gen, lumea niciodată nu cedează. Noi întotdeauna am răbdat până la capăt şi nu cred că acest protest se va opri pentru că vor ceda oamenii. Pe frig, pe ploaie, pe vânt, se vor schimba unii cu alţii şi protestul va rămâne în formă. Dar apelul la protest paşnic nu poate fi infinit. Omul cedează nervos. Guvernarea este blocată în acest moment să lucreze, pentru că orice acţiune a ei va fi contestată de popor. Deci protestatarii vor merge la o desfăşurare mult mai amplă, dacă nu chiar la un conflict armat. Dar în urma unui conflict armat, poţi să te trezeşti cu statut special, cum este Lugansk-ul sau Donbas. Deci, sunt absolut sigur că oamenii vor rezista. Eu îi înţeleg perfect.

Cum credeţi, cât de realiste sunt revendicările pe care le aşteaptă poporul?

Revendicările sunt aceleaşi din totdeauna. Aceleaşi revendicări le-au folosit Filat, Ghimpu şi prima Alianţă pentru Integrarea Europeană. Dar ele sunt imposibile, pentru că Rusia se simte mult mai bine cu o Moldovă independentă în comparaţie cu Moldova din componenţa Uniunii Sovietice. În Uniunea Sovietică ruşii trebuiau să aibă grijă de Moldova, pentru că era în componenţa statului. Acum, ca stat dependent de Rusia, Moldova este o afacere destul de prosperă.

image

Sergiu Voloc. FOTO Alexandru Tarlev

Dumneavoastră aţi participat la acest protest?

Nu am ratat niciun protest până acum. Eu am fost duminică în Piaţă, dar am plecat după o oră, fiindcă am văzut acelaşi scenariu de mai multe ori şi am înţeles în ce direcţie este orientat protestul. Eu sunt unionist şi nu pot să ascult ceea ce se întâmplă ce scenă. Chiar dacă nu erau spuse direct, eu nu puteam să ascult mesajele antiunire.

Cum credeţi, ce se va întâmpla dacă poliţiştii vor încerca să-i alunge pe protestatari?

Ne vom trezi iniţial cu un conflict stradal. Armata are două priorităţi: ori să intre ca agresor, ori să intre ca pacifist. Guvernarea va fi la curent ce pacificatori au să intre aici. Iar dacă va fi un conflict stradal, atunci vor apărea nişte omuleţi verzi, exact ca pe 7 aprilie, care vorbeau perfect rusa şi nu aveau nicio emblemă pe ei, erau înarmaţi până în gât, iar Greceanîi la televizor ameninţa oamenii să-şi ia copii din faţa armelor. Iar după un conflict armat urmează să se implice forţele NATO, care ar putea rezista acestor mari provocări sau ar putea să ni se acorde statut special.

Manifestarea care are loc în PMAN poate fi numita Maidan sau nu?

Nu ştiu ce au avut ei în vedere când au dat denumirea Kievului de Maidan. La noi este ceva asemănător, numai că acolo Maidanul a fost un fel de 7 aprilie. Ei au dat jos un Ianukovici, gen Voronin. Aici trebuie să dai jos un complex de oameni. Nu pot să spun sigur dacă este un Maidan sau nu. Dar ştiu că odată apărute, provocările se rezolvă prin armament. La început vor fi nişte cuţite şi aruncături de pietre, după care cineva ar trebui să rezolve situaţia. Fără sânge, fără conflicte, nu se vor schimba oamenii de la Guvernare. Însă noi avem nevoie să se schimbe tot sistemul de guvernare, iar aceasta înseamnă schimbarea Constituţiei, şi unirea cu România.

Unii oameni din PMAN sunt atât de supăraţi pe Guvernare, încât dansează. Credeţi că este normal?

Evident. Pentru mine orice protest are desfăşurări diferite. Socialiştii o să iasă cu un milion de alcoolici, Usatîi o să iasă cu 3.000 de agramaţi, iar în Piaţă ies intelectualii. Dar intelectualii sunt şi emotivi, să nu uităm de acest lucru. Ei pot să reziste într-un mod frumos, dar nu se ştie ce vor de la schimbare. Schimbarea vine prin nişte chestii concrete. Ceea ce se spune pe scenă s-a spus tot timpul. Şi niciodată nu s-a schimbat.

Dacă Guvernarea cedează, cine va veni în loc?

Nu ai pe cine pune în locul lor, dar cu siguranţă trebuie să demisioneze. Eu sunt de acord cu acest protest, dar nu sunt de acord cu Platforma DA. Nu pot să susţin oamenii care stau acolo pe scenă şi urmăresc ceva în interes personal şi nici pe departe interesul oamenilor care îngheaţă acolo în corturi. Deasemenea, veteranii de război sunt profund dezamăgiţi de tot ce li s-a promis şi nu s-a făcut. Dacă dăm jos guvernarea avem nevoie de timp ca să se schimbe nişte lucruri. Însă este evident că în prezent, cu această guvernare nu se mai poate merge înainte. Trebuie puşi nişte oameni la închisoare, nu contează dacă aceasta o va face poporul sau va veni cineva din afara ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite