Până la sfârşitul lunii, preşedintele Igor Dodon va efectua vizite în Turcia şi Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Preşedintele Igor Dodon va efectua o vizită în Turcia pe 29 octombrie, când este sărbătorită Ziua Naţională a acestei ţări. Totodată, pe 31 octombrie, şeful statului va merge într-o vizită oficială în Federaţia Rusă, transmite IPN.

Igor Dodon a spus că a primit invitaţia de a vizita Turcia în cadrul vizitei preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Republica Moldova. „Vom colabora şi mai departe cu Turcia. Peste o săptămână Erdogan m-a invitat la inaugurarea unuia dintre cele mai mari aeroporturi din lume, la Istanbul, el va fi deschis pe 29 octombrie, de Ziua Naţională a Turciei”, a declarat preşedintele în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Igor Dodon spune că vizita lui va avea loc imediat după întâlnirea lui Recep Tayyip Erdogan cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Şeful statului spune că a avut o rugăminte către preşedintele turc în ceea ce priveşte întrevederea lui Erdogan cu cei trei lideri şi că despre acest lucru va discuta în cadrul vizitei sale în Turcia.

Despre vizita oficială în Federaţia Rusă, şeful statului spune că va avea o întrevedere cu preşedintele rus, Vladimir Putin. De asemenea, echipa preşedintelui va avea întrevederi cu reprezentanţii Dumei de Stat a Rusiei. Preşedintele a menţionat că în cadrul întrevederii ar putea discuta cu partea rusă despre liberalizarea exportului pentru unele tipuri de mărfuri moldoveneşti, problema migranţilor.

Totodată, Igor Dodon va merge cu o vizită şi la Paris pe 10-11 noiembrie, când va avea loc un summit consacrat încheierii primului război mondial la care vor participa liderii mondiali. De asemenea, şeful statului spune că în viitorul apropiat va avea întrevederi şi cu conducerea Austriei.

Igor Dodon spune că în cadrul vizitelor le prezintă principalilor parteneri externi poziţia preşedinţiei privind cele mai importante chestiuni ale politicii interne şi externe şi ale reglementării transnistrene.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite