Mihai Popşoi: SUA îl vor extrăda pe Vlad Plahotniuc dacă va exista un mandat de arestare şi probe în implicarea lui în furtul miliardului

Mihai Popşoi: SUA îl vor extrăda pe Vlad Plahotniuc dacă va exista un mandat de arestare şi probe în implicarea lui în furtul miliardului

Vicepreşedintele Parlamentului Mihai Popşoi a declarat că partenerii americani au dat asigurări noii guvernări de la Chişinău că, dacă Vlad Plahotniuc se află pe teritoriul SUA şi dacă va exista un mandat de arestare şi probe în implicarea lui în furtul miliardului, acesta va fi extrădat în Republica Moldova pentru a fi judecat.

„E păcat că Şor a reuşit să plece, cu siguranţă e păcat că Plahotniuc a reuşit să plece, dar suntem încurajaţi de experienţa inclusiv a statului român, când dna Udrea a fost adusă prin mandat de arest internaţional din Costa Rica, dl Mazăre – tocmai din Madagascar şi avem deschiderea partenerilor noştri, inclusiv celor americani, care spun că dacă o fi Plahotniuc în America, că nu avem nici acolo certitudinea sută la sută, partenerii americani ne-o spun deschis: atât timp cât va exista un mandat de arest şi probe concludente vizavi de implicarea lui în furtul miliardului sau în orice altă crimă, d-lor sunt deschişi către procedura legală de extrădare. Şi acest lucru este normal”, a declarat Mihai Popşoi într-un interviu pentru Europa Liberă.

Amintim că liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susţine că Vlad Plahotniuc s-ar afla în Statele Unire ale Americii. Renato Usatîi a afirmat că ex-preşedintele PDM chiar ar fi solicitat azil politic în SUA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: