Marina Tauber: Există riscuri pentru viaţa şi securitatea lui Ilan Şor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Tauber si Ilan Sor partidulsor.md

În prezent, există riscuri pentru viaţa şi securitatea lui Ilan Şor, liderul Partidului politic Şor. Din aceste considerente, echipa sa a decis ca acesta să nu apară în spaţii publice. Declaraţia aparţine Marinei Tauber, vicepreşedinta Partidului politic Şor.

 În cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, deputata a declarat că în curând va fi organizată o conferinţă de presă cu participarea lui Ilan Şor, la care toţi vor avea posibilitatea să afle detalii direct de la el, transmite IPN.

Marina Tauber a menţionat că îl cunoaşte pe Ilan Şor de mai bine de 22 de ani, ei fiind colegi de clasă şi demult implementează proiecte comune. Potrivit ei, echipa lui Ilan Şor nu îl consideră vinovat. Ba mai mult, spune parlamentara, în partidul pe care îl reprezintă nu există oameni corupţi.

Întrebată unde se află fostul primar de Orhei şi actual deputat, Marina Tauber a declarat că „nu poate să dea răspunsuri pentru alte persoane. Şi chiar dacă sunt colegi de partid, acesta nu-i raportează în fiecare zi unde se află şi ce face”. 

„Există riscuri pentru viaţa şi securitatea domnului preşedinte Ilan Şor. Şi în acest sens a fost luată decizia de noi, de echipa dumnealui, să nu apară în spaţii publice. Şi eu cred că e destul de clar ce pericol pentru viaţă şi securitate există şi din ce motiv eu nu comentez unde se află şi ce face”, afirmă Marina Tauber.

Vicepreşedinta formaţiunii a spus, că după cum a promis şi Ilan Şor, prin telefon, în timpul protestului de la Curtea Supremă de Justiţie, în curând va fi organizată o conferinţă de presă, o ieşire publică cu participarea sa. Deputata a mai spus că premierul Maia Sandu „face presiuni enorme spunându-le judecătorilor ce decizii trebuie să ia, astfel exercitând presiuni asupra justiţiei şi a cazului Ilan Şor”.

Întrebată despre raportul Kroll, Marina Tauber a declarat că într-adevăr în el se regăseşte numele său şi aceasta pentru că ea era acţionară la Unibank. „Întrebarea este, dacă în acest lucru există o încălcare a legislaţiei – pentru că în raport nu se menţionează că am vreo vină sau că am încălcat legea”, a spus ea.

Vicepreşedinta Partidului Şor a spus că în curând urmează să fie prezentate detalii referitoare la participarea formaţiunii în alegerile locale. Potrivit ei, există mai multe opţiuni, inclusiv pentru capitală, întrucât „Chişinăul reprezintă interes pentru partid” Dar în ceea ce ţine de alte detalii, inclusiv candidaţi, va fi organizată o conferinţă de presă”.

Deputata a mai spus că activitatea parlamentară nu este ceea ce a aşteptat, pentru că formaţiunea sa a venit să schimbe mai multe lucruri spre bine, însă iniţiativele nu sunt acceptate de majoritatea parlamentară. Or, spune Marina Tauber, iniţiativele Partidului Şor au fost testate la nivel de localităţi – proiecte sociale, de infrastructură etc.

În iunie 2017, Ilan Şor a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înşelăciune şi abuz de încredere. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cahul, o decizie nefiind încă emisă. La începutul lunii iulie 2019, organele de drept au pornit un nou dosar penal pe numele liderului Partidului Şor, pentru părăsirea teritoriului Republicii Moldova, deşi avea interdicţie în acest sens.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite