Cam ce i s-a întâmplat lui în timpul lui Plahotniuc, când refuza să semneze legi sau numiri. Aparent, Igor Dodon ar fi găsit piatra filosofală, ieşirea din clinciul actual care merge iremediabil către alegeri anticipate la 23 martie. Aşa să fie oare?

Suspendarea temporară fără referendum: un barbarism constituţional inaplicabil

„Suspendarea temporară” – adică atât timp cât semna Andrian Candu, pe atunci Preşedintele Parlamentului, decretele pe care Igor Dodon nu vroia să şi le asume, are nişte condiţii stricte puse de Curtea Constituţională. Mai întâi, trebuie ca legea să treacă de două ori în Parlament şi să fie explicit refuzată la promulgare de către Preşedinte. Sau, prin simetrie, numirea în guvern a unui ministru sau într-o altă instituţie a statului să-i fie adresată de două ori şi să refuze această semnare în mod repetat. Şi acest fapt să fie constatat de Curte, care pronunţă suspendarea cât timp se pune semnătura pe act, după care Preşedintele reia mandatul normal. Fără nici o sancţiune populară.

Cum arată ideile lui Igor Dodon azi, în cazul numirii unui premier al unei majorităţi ad hoc sau formalizate - în care mai nou fostul preşedinte prorus, ajuns preşedintele PSRM dar fără funcţie publică, încearcă să atragă partidele care ies din Parlament în cazul anticipatelor, PDM, PPDA, Pro Moldova? Ei bine, fără nici o ieşire. Maia Sandu nu are în faţă la promulgare o lege pe care să o respingă în mod repetat. Nici o numire desemnată de Guvern, în aceleaşi condiţii. Nici măcar nu a refuzat formal consultările cu partidele, pentru a intra în contradicţie cu recomandările Curţii Constituţionale, la ultima sa pronunţare.

Din contra, Maia Sandu se află în exercitarea deplină a mandatului, ba chiar a voinţei liber exprimate pe care Curtea Constituţională i-a garantat-o(din nou)fără ca această voinţă să poată fi alterată. Într-o altă lume, în altă conjunctură, perfect nedemocratică, CCM putea să OBLIGE preşedintele să desemneze candidatul de premier. Or nu, hotărârea CCM – care a fost punctul fără de întoarcere în direcţia anticipatelor – a recomandat consultarea partidelor şi încercarea de a găsi o soluţie şi a lăsat exprimarea de voinţă în privinţa persoanei premierului desemnat în sarcina Preşedintelui Maia Sandu.

Bătălia politică s-a încheiat la ultima hotărâre a Curţii Constituţionale

Aici bătălia politică s-a încheiat! Maia Sandu aşteaptă data de 23 martie pentru a înainta Curţii Constituţionale solicitarea de a constata, pe baza hotărârii proprii, că au trecut cele 90 de zile de la demisia guvernului precedent şi că Republica Moldova nu are un nou guvern, deci trebuie să dizolve Parlamentul şi să anunţe alegeri anticipate. Conform hotărârii explicite, anterioare, a CCM. Curtea nici măcar nu mai judecă vreo cauză: doar constată – ca un notar, ca în cazul înaintării rezultatelor Biroului Electoral Central după alegeri, de exemplu – că sunt îndeplinite condiţiile aplicării hotărârii pe care a luat-o deja.

Mulţi şi-au stors minţile cum şi ce să facă pentru a întoarce implacabilul mers spre anticipate în 8 zile. Au gândit atacuri la CCM – numai că un atac ar trebui să fie depus după 23 martie, iar timpul pentru judecare schimbă situaţia de fapt, deci Curtea va respinge orice fel de cerere, pentru că atunci când va ajunge la judecată, Parlamentul va fi deja dizolvat. Nu vreau să dau idei – deja este prea târziu – dar singura soluţie tehnică era adoptarea unei legi de către Parlament, explicită, care să dirijeze lucrurile în sensul dorit de Legislativ. E însă prea târziu. Atacul PAS şi al Preşedintelui la Curtea Constituţională şi returnarea în Parlament a legii, plus termenele legale existente împing perioada de validare a unei asemenea legi şi intrarea sa în vigoare mult după dizolvarea Parlamentului, la 24 martie.

Întrebarea este dacă Dodon nu ştie asta. Eu cred că ştie. Ştie şi s-a şi împăcat deja cu perspectiva alegerilor anticipate. Chiar şi referirea la postura sa de premier o plasează în cadrul unui nou Parlament. Simplul fapt că a ieşit public cu o asemenea soluţie arată că deja evaluase lucrurile şi ştia că nu e aplicabilă. Doar că vrea să rămână în joc. Să arate colegilor săi din PSRM, Moscovei şi electoratului său că lucrează. (E o poveste celebră la Bucureşti, din timpul Revoluţiei Române, din 1989, în care Ion Caramitru îi spune lui Mircea Dinescu, ambii aflaţi atunci în Televiziunea Română, în direct, la acel moment, „Mircea, fă-te că lucrezi!”)

Da, Dodon se face că lucrează. Simplu exerciţiu de imagine. Dar, pe de altă parte, antrenează în jos şi din partidele nominal pro-europene - PPDA, PDM, Pro Moldova - pe care le distruge definitiv. Toţi votanţii acestora sunt împinşi liniştit către PAS-ul Maiei Sandu, la ora în care va fi declarată învingătorul acestei încleştări politice. Care nu este nici blocaj, nici criză politică, ci o desfăşurare corectă a vieţii democratice, în care un actor învinge şi altul pierde, la nivel tehnic şi mai ales politic.

Pentru că, de fapt, Maia Sandu a câştigat partida deja atunci când a câştigat alegerile prezidenţiale. Restul, după acest moment, e doar aplicarea tehnică a unui proces de preluare a puterii în statul Republica Moldova. Cum a făcut-o Zelenski la Kiev sau Pashinyan la Erevan. Forţa politică, votul electoratului este decisiv, doar el determină cine câştigă şi cine pierde în meciurile politice. Şi, fireşte, consilierea serioasă din jurul Preşedintelui ales.