Efectele invalidării alegerilor din Chişinău: Parlamentul European recomandă Comisiei să suspende finanţarea pentru Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
parlamentul european

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European, cu 343 de voturi pro, 160 de aţineri şi 35 de voturi împotrivă, a adoptat o rezoluţie prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăţi prevăzute de asistenţă macrofinanciară, dar şi sprijinul bugetar pentru Republica Moldova.

Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plăţile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate şi cu condiţia ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional şi să fie evaluate de către organisme internaţionale specializate, transmite IPN.

Prezentând proiectul rezoluţiei, eurodeputatul roman Cristian Dan Preda a declarat că „niciun euro nu trebuie să mai fie trimis la Chişinău până nu sunt îndeplinire următoarele condiţii: validarea alegerilor locale de la Chişinău, organizarea alegerilor parlamentare credibile şi investigarea fraudei bancare cunoscute ca furtul miliardului”. 

Parlamentarul Grupului Partidului Popular European a mai spus că este neîndoielnic faptul că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, şi partidul pe care îl conduce, sunt autorii deciziei de a anula scrutinul local de la Chişinău. 

„Decizia nu a fost luată de instanţa de judecată, ci de oligarh. Anularea scrutinului ne arată încă o dată că statul este acaparat de o persoană şi că la Chişinău justiţia azi e folosită pentru a regla dispute politice. Moldova e un stat capturat de un oligarh care nu doreşte ca afacerile sale şi ale clanului său din Chişinău să fie puse în pericol odată cu venirea la Primărie a lui Andrei Năstase”, a declarat eurodeputatul.

Charles Tannock, deputat al Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a spus că anularea alegerilor poartă caracter dubios şi s-a întrebat care este motivaţia acestei mişcări ciudate odată ce observatorii internaţionali au afirmat că încălcări nu au fost admise. „Aici e o motivaţie politică în spate. Eu şi grupul meu sprijinim solicitarea de a nu acorda asistenţa macrofinanciară”, a spus Charles Tannock.

Rebecca Harms, deputat în Grupul Verzilor din Alianţa Liberă Europeană, este de părere că protestele desfăşurate la Chişinău sunt justificate, iar invalidarea alegerilor a fost un şoc inclusiv pentru deputaţii europeni. „Sunt de acord cu colegii care au negociat această rezoluţie. Trebuie să aşteptăm, să vedem dacă alegerile anunţate pentru toamnă vor fi organizate în mod democratic”, a declarat Rebecca Harms.

Deputatul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Knut Fleckenstein, a subliniat că Andrei Năstase a câştigat alegerile cu 52% şi este inacceptabil cum a fost tratat. Cei care se fac responsabili de invalidarea alegerilor au făcut rău nu numai democraţiei, ci şi-au trădat şi ţara.

Potrivit lui Petras Austrevicius, deputat al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Moldova, care era un partener asociat al UE, este astăzi un stat capturat, sechestrat, guvernat de o elită politică netransparentă, ca o companie privată. Justiţia este sechestrată, iar deciziile cu privire la alegerile de la Chişinău sunt un adevărat absurd. 

„Viziunea proeuropeană este doar o viziune şi este departe de realitate”, a spus Petras Austrevicius.

Helmut Scholz, deputat în Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, a declarat că în Republica Moldova corupţia, încălcarea drepturilor omului, abuzul în serviciu şi furtul miliardului merg mână în mâna, iar statul nu este dispus să clarifice lucrurile. Corupţii pot călători liber, pe când ceilalţi cetăţeni sunt blocaţi în sărăcie, iar oligarhii încearcă să îi convingă pe oameni că nu există alternativă. 

„Nu este aşa. Există alternativă. Trebuie să suspendăm asistenţa macrofinanciară. Iar hoţii trebuie sancţionaţi individual”, a spus Helmut Scholz.

Potrivit lui Siegfried Mureşan, membru al Grupului PPE, „autorităţile de la Chişinău sunt o piedică în dorinţa UE de a ajuta cetăţenii Republicii Moldova. Niciodată în ultimii ani situaţia din Republica Moldova nu a fost atât de gravă, iar Europa vede şi ştie acest lucru”.

Victor Boştinaru, membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, a spus că invalidarea alegerilor este un caz revoltător de nerespectare a voinţei electoratului. Totodată, deputatul a condamnat afirmaţiile făcute de unii deputaţi din PE precum că invalidarea alegerilor este rezultatul intervenţiei politicului din Moldova în actul de justiţie. 

La fel, a condamnat şi solicitarea în adresa politicului de la Chişinău să schimbe decizia instanţei, deoarece este contrară statului de drept. Deputatul a mai spus că prin solicitarea de a suspenda acordarea asistenţei financiare „se face jocul lui Dodon şi al Rusiei”.

Invalidarea netransparentă a alegerilor este un lucru îngrijorător, or alegerile libere sunt baza unei democraţii. Dar decizia de a suspenda sprijinul bugetar pentru Republica Moldova ar fi o greşeală, crede europarlamentarul român Andi Cristea. Deputatul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European a remarcat că nu se referă la asistenţa macrofinanciară, ci anume la sprijinul bugetar.

Potrivit înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, decizia de invalidare a alegerilor îi privează pe locuitorii Chişinăului de un primar ales în mod democratic. Iar decizia de neorganizarea a unor alegeri noi va reduce încrederea cetăţenilor din Moldova în instituţii. 

Modul în care au fost tratate alegerile din Chişinău nu sunt un semn bun pentru alegerile la nivel naţional. Federica Mogherini spune că după invalidarea alegerilor de la Chişinău precondiţii politice stabilite în memorandumul de acordare a asistenţei macrofinanciare nu sunt îndeplinite şi în acest context se propune anularea deblocării primei tranşe de bani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite