
Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, respinge acuzaţiile că primarii din teritoriu sunt şantajaţi prin intermediul dosarelor penale cu scopul de a părăsi formaţiunile din care fac parte şi de a adera la PDM. Deputatul s-a arătat surprins că aleşii locali ar putea fi convinşi în aşa fel să vină în rândurile democraţilor, subliniind că asta ar însemna că sunt „primari din paie”.
„Partidele care speculează (...) asta înseamnă că ei au primari din paie sau primari care n-au nicio poziţie. Cum îşi aleg ei candidaii la funcţia de primari dacă ei aşa uşor trec încolo-încoace”, a declarat Dumitru Diacov luni, 26 februarie, la emisiunea „Adevărul Live” de pe adevărul.ro.
Amintim că fostul primar de Chişinău Dorin Chirtoacă a afirmat recent că primarii liberali din localităţile Republicii Moldova sunt ameninţaţi cu dosare penale pentru ca aceştia să adere la Partidul Demorat (PD) sau la Partidul Unităţii Naţionale (PUN). Din acest motiv, vicepreşedintele PL consideră că PUN ar fi o formaţiune afiliată PD.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: