Comuniştii, îngrijoraţi de batalionul mixt moldo-român: I se pregăteşte acelaşi rol pe care l-au avut trupele române de ocupaţie în 1918

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTo Constantin Grigăriţă
FOTo Constantin Grigăriţă

Comitetul Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a emis marţi, 6 februarie, o declaraţie cu privire la vizita ministrului Apărării al României, Mihai Fifor, la Chişinău în perioada 4-5 februarie. Comuniştii se arată indignaţi de ideea lansată de către oficialul român despre crearea unui batalion mixt moldo-român, după modelul celui româno-ungar.

„Aflarea unor militari străini pe teritoriul Moldovei este una dintre cele mai serioase încălcări ale principiului constituţional de neutralitate a ţării. Asta însă nu-l opreşte pe regimul uzurpator, acesta demult transformând Legea fundamentală într-o cârpă de spălat podelele, de care, în mod ospitalier, propune să-şi şteargă talpa cizmele militare române. De fapt, este vorba despre o invazie militară română sancţionată de autorităţile moldovene”, se spune în textul declaraţiei PCRM.

Potrivit comuniştilor, rezultatele vizitei în Moldova a ministrului român al Apărării „trezesc bănuieli serioase”. 

PCRM consideră că în acest context apar un şir de întrebări legitime, la care societatea moldovenească are tot dreptul să pretindă la răspunsuri.

1.Cine l-a împuternicit pe ministrul Apărării, Eugen Sturza, să ia asemenea decizii? Chestiunea privind crearea unei subunităţi militare mixte moldo-române nu a fost subiect de discuţie nici în Parlament, nici în Guvern.

2. Care va fi raportul reprezentanţei în acest batalion „mixt” a militarilor moldoveni şi a celor români? Nu se va întîmpla că va fi un raport de un soldat moldovean la 100 de soldaţi români? 

3. De ce respectiva decizie e luată anume acum, în anul centenarului aşa-numitei „marea unire”? Nu se pregăteşte oare pentru acest „batalion mixt” acelaşi rol pe care, în anul 1918, l-au jucat trupele române de ocupaţie, care „i-au convins” pe membrii Sfatului Ţării să-şi dea voturile „pentru unire”, ameninţîndu-i cu aplicarea armelor?

4. Ce fel de „situaţii excepţionale” din Moldova intenţionează să le pună în ordine militarii români în anul alegerilor parlamentare? Nu au oare de gînd autorităţile noastre să-i implice pe aceştia la reprimarea eventualelor proteste ale poporului împotriva regimului oligarhic mafiot, împotriva sărăciei şi a samavolniciei, împotriva lichidării treptate a statului moldovenesc independent?

5. Ce rol îi este atribuit în acest act de trădare aşa-numitului comandant suprem, altfel spus, preşedintelui Dodon, care încă n-a dat o apreciere înţelegerilor de culoar ale miniştrilor Apărării din Moldova şi România? De ce, în baza acestui subiect, el nu a convocat pînă acum Consiliul de Securitate? Cine şi în ce mod i-a închis gura?


„Partidul Comuniştilor în mod categoric insistă ca, în viitorul cel mai apropiat, populaţia Republicii Moldova să primească răspunsuri la toate aceste întrebări”, se mai subliniază în documentul PCRM.

Amintim că, după întâlnirea cu omologul său, Eugen Sturza, ministrul român a declarat că România va pune umărul la instruirea Forţelor Armate din Republica Moldova şi a propus înfiinţarea unui batalion mixt româno-moldovean.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite