CCM suspendă decretul preşedintelui Maia Sandu privind încetarea mandatului lui Dumitru Pulbere la CSP

CCM suspendă decretul preşedintelui Maia Sandu privind încetarea mandatului lui Dumitru Pulbere la CSP

Judecatorii Curţii

Curtea Constituţională suspendă, până la soluţionarea cauzei, acţiunea articolului din Legea cu privire la Procuratură care vizează încetarea calităţii de membru al Consiliului Superior al Procurorilor în caz de atingere a vârstei de 65 de ani şi a decretului preşedintelui Republicii Moldova privind încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al lui Dumitru Pulbere, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit CC, decizia a fost pronunţată în cadrul examinării unei sesizări depuse, acum trei zile,de către procurorul general Alexandr Stoianoglo, care a solicitat controlul constituţionalităţii decretului preşedintelui din 6 septembrie, privind încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al lui Dumitru Pulbere.

Procurorul general a solicitat Curţii să exercite controlul constituţionalităţii sintagmei „precum şi vârsta de cel mult 65 de ani” din Legea cu privire la Procuratură, introdusă în text prin modificările operate de Parlament pe 24 august anul curent. În plus, s-a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe şi sub aspectul constituţionalităţii procedurii de legiferare a legii din 24 august 2021, prin care a fost modificată şi completată Legea cu privire la Procuratură.

„Procuratura Generală consideră imperios necesară suspendarea acţiunii prevederilor contestate în scopul conservării ordinii constituţionale, a independenţei CSP, a inamovibilităţii şi stabilităţii mandatului membrilor acestui organ de autoadministrare, ca autoritate cu rol fundamental în exercitarea puterii în stat prin prisma ponderii conferite de legea supremă a ţării”, se arăta atunci într-un comunicat de presă al instituţiei.

Fostul preşedintele al Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, a devenit membru CSP în februarie 2018, ca urmare a unui decret semnat de preşedintele de atunci, Igor Dodon. Pe 6 septembrie anul curent , preşedintele Maia Sandu a emis un decret ce vizează încetarea de drept a mandatului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările