Alegeri Republica Moldova, turul doi. Premierul Filip a votat: „Îmi doresc ca noul preşedinte să tragă în aceeaşi direcţie ca şi Guvernul” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a votat duminică, 13 noiembrie, puţin după ora 8.00. Premierul îşi doreşte ca noul preşedinte să continue refermele iniţiate de Guvern.

„În primul rând sunt aici pentru că cred în şansa Moldovei şi cred foarte puternic în democraţie. Astăzi, în această zi când este etapa finala în alegerea preşedintelui, vreau să felicit toţi cetăţenii Republicii Moldova pentru că după ziua de astăzi vom avea un preşedinte ales de către popor. Vreau să-i felicit pentru că s-a teminat această campanie electorală. 

Sper foarte mult ca noul preşedinte ales, să se dezică de retorica electorală. Să lucreze de comun acord cu Guvernul, să se documenteze despre toate ce a reuşit să facă Guvernul până acum, dar vreau să vă spun că în această perioadă avem o Foaie de parcus realizată, avem un acord cu FMI şi suntem foarte avansaţi în negocieri cu Banca Mondială. Îmi doresc ca noul preşedinte să tragă în aceeaşi direcţie ca şi Guvernul, pentru că avem elaborate reforme foarte importante şi trebuie implementate”, a declarat Filip.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite