Ceea ce nu îi lipseşte moldoveanului este orgoliul, iar la el renunţă ultima dată. Fiecare frate moldovean se visează unicul unionist, cel mai sincer, cel mai dedicat, cel mai puternic, cel mai frumos... La vorbă sunt toţi exemplari.

Şi sigur că dacă nu la unul, sigur la 5 unionişti se năştea un partid.

Cinci partide unioniste au luat o decizie clară: să lase orgoliile personale la o parte şi să se unească. Aceste partide sunt: Partidul Democraţia Acasă, Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvaţi Basarabia.

Sigur că decizia a venit cam târziu, căci se putea face un bloc înainte de alegerile locale şi de cele parlamentare.

Dar de ce nu s-a reuşit o astfel de construcţie politică până acum şi rămâne de văzut dacă aceasta va funcţiona.

În primul rând din lipsă de finanţare. Un finanţator puternic putea să impună condiţii şi să aducă alături pe cei care doresc să promoveze mesajul unirii. Aşa a făcut Federaţia Rusă, conform înregistrărilor video cu Igor Dodon, care a asigurat o finanţare constantă a partidului socialist şi a lui Igor Dodon. Bravo Federaţia Rusă.

Este această ingerinţă în politica altui stat corectă? Cred că e de râsul curcilor să discutăm aşa ceva când în estul Republicii Moldova avem trupe militare ruse staţionate. În Republica Moldova există două surse de finanţare a partidelor politice: vandalizarea banului public şi surse externe de finanţare. De cele mai multe ori cele două se suprapun.

Bucureştiul a aruncat cu bani în Republica Moldova. Serviciile noastre nu prea au jucat după partitura unionistă ci după cea politică: s-au cărat bani acolo ca să fie spălaţi şi apoi aduşi înapoi acasă ca să hrănească partidele din România. Că de asta e bună Moldova: ca să facă unii trafic de arme, droguri şi, de ce nu, de persoane. Serviciile şi infractorii din România fac prin Moldova tot ceea ce nu au voie ca şi stat membru al Uniunii Europene şi NATO. Sună prost, dar asta este realitatea. Ce mai contează că trei milioane de români plătesc pentru acest lucru.

În acest timp Rusia cumpără active importante, cumpără instituţii media, dispune de partide politice şi numeşte guverne.

Să lase România democraţia şi respectarea suveranităţii acasă şi să facă ceea ce este mai bine pentru români, inclusiv pentru cei de acolo. Astfel că, un partid unionist va avea succes dacă şi numai dacă acesta va fi finanţat din România. Ce înseamnă acest lucru? Ca din sutele de milioane de euro, care au revenit anual serviciilor de informaţii, să pună mâna pe vreo 12 milioane(anual) şi să le arunce dincolo de Prut pentru a construi un partid politic veritabil.

În acest timp, deşi partidele unioniste nu au devenit parlamentare, numărul unioniştilor este în creştere. Ciudat? Chiar deloc. Întotdeauna puterea erodează, ori numai o guvernare socialistă, pro-rusească, putea să ducă la creşterea numărului de unionişti.

Astfel că, va veni acel moment, din nou, când socialiştii vor colapsa încrederea cetăţenilor, aşa cum a făcut şi au făcut-o şi comuniştii. Trebuie lăsaţi la putere, inclusiv la guvernare, nu doar la preşedinţie, suficient de mult ca să explodeze. Şi atunci noi doar să fim pregătiţi cu o formaţiune politică suficient de puternică ca să adopte în parlament unirea cu România.