Tot mai mulți consumatori nemulțumiți

Anul trecut cetăţenii au depus la ANRE 1.337de plângeri împotriva furnizorilor de utilităţi, ceea ce e cu o pătrime mai mult decât în 2010. Cel mai mult s-a mărit numărul de petiţii ce vizează calitatea serviciilor prestate de întreprinderea Moldovagaz, arată un raport al instituţiei.

Astfel, dacă în 2010 consumatorii de gaze au expediat pe adresa Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică 132 de petiţii, apoi anul trecut numărul a ajuns la 294, în creştere de 2,5 ori. Aproape jumătate din acestea ţin de facturarea consumului de gaze.

Preţul la curentul electric pentru Republica Moldova este dictat de ruşi şi ucraineni

Doina Deleu, consilierul preşedintelui Consiliului de Administraţie al Moldovagaz, explică majorarea prin campania de informare desfăşurată de companie, dar şi prin faptul că un număr mare de clienţi au solicitat în lunile de iarnă plata în rate pentru consumul de gaze.

„Numărul petițiilor depuse de consumatori este de 3-4 ori mai mare decât cel raportat de ANRE“ - Nicolae Mogoreanu, președintele Asociației Consumatorilor de Energie

Potrivit ANRE, continuă să se ateste un număr mare de plângeri de la consumatorii din raza de activitate a companie RED Union Fenosa. Anul trecut au fost 735 de clienţi nemulţumiţi oficial. În acelaşi timp, 32 de oameni s-au plâns din cauza RED Nord şi 28 din pricina RED Nord-Vest. Diferenţa se menţine deja de mai mulţi ani.

Răfuială murdară! Ușa șefului ANRE a fost pângărită cu excremente

Rodica Suruceanu, specialist la ANRE, a explicat această situaţie prin informarea mai bună a consumatorilor din Capitală şi din centrul ţării, care beneficiază de serviciile RED Union Fenosa. Totodată, funcţionara susţine că locuitorii din zona de nord a ţării „se tem să depună petiţii în scris sau să spună la telefon datele de contact şi numele, fără de care plângerea nu poate fi înregistrată".

Vasile Gribincea, responsabil pe comunicare la RED Union Fenosa, afirmă că întreprinderea „respectă şi îndeplineşte toate prevederile legale privind drepturile consumatorilor". Totodată, adaugă el, pentru o evidenţă strictă a corespondenţei la acest capitol a fost creat un program special şi o bază de date.

Cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova a obţinut în anul 2010 un profit de 21 milioane de euro

În opinia lui Roman Mihăieş, preşedintele Asociaţiei de protecţie a consumatorilor, cele mai acute probleme sunt atestate în sectorul termoenergetic şi cel de furnizare a apei, în Chişinău. Şi asta pentru că beneficiarii nu pot semna un contract de prestare a serviciilor cu furnizorii şi, ca urmare, nu se pot apăra de abuzurile monopoliştilor.

Pe ce se plâng mai des oamenii

Din numărul total de 1.337 de petiţii înregistrate la ANRE, 285 au fost la capitolul facturare, după care urmează încălcarea prevederilor contractuale şi calitatea serviciilor. Totodată, consumatorii au apelat de 1.416 ori la serviciile specialiştilor ANRE prin intermediul „liniei verzi".

Majoritatea s-au plâns pe întreruperile în furnizarea energiei electrice, inclusiv 290 - pe deconectarea pentru neachitarea în termen a facturilor. Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Energie, susţine că furnizorii fac abuz la acest capitol, deconectările fiind „o afacere".

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: