Ministrul de Interne: „Autorităţile ucrainene au găsit veste antiglonţ care urmau să ajungă la Bălţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Oleg Balan a oferit noi detalii despre gruparea din Bălţi FOTO: Alexandru Tarlev
Ministrul Oleg Balan a oferit noi detalii despre gruparea din Bălţi FOTO: Alexandru Tarlev

Ministrul de Interne, Oleg Balan, a declarat că ancheta arată că urmele grupării criminale reţinute la Bălţi duc în afara Republicii Moldova, iar în afară de cele 13 persoane reţinute au apărut şi alte persoane suspectate de acţiuni similare. În acelaşi timp, Balan susţine că mai multe veste antiglonţ urmau să ajungă la Bălţi.

Oleg Balan a afirmat, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, că dacă nu reacţiona Ministerul de Interne în cazul grupării reţinute la Bălţi, „ne alegeam cu „surprize” foarte serioase”. Potrivit ministrului, membrii grupării trăiau în lux, iar cetăţeanul ucrainean din Doneţk avea deseori întâlniri în Ucraina şi la Tiraspol. „Acestea erau persoane cu case cu două etaje, cu maşini luxoase, cu câte trei apartamente în Chişinău şi locuiau în apartament cu cinci camere, persoane care nu au avut niciodată afaceri şi niciodată nu au fost angajate, cu Jeep-uri după ei, cu maşini Skoda Superb pe care le utilizau între Chişinăuşi Bălţi. Deci, era o grupare criminală paramilitară care îşi dorea cu orice preţ probabil să întoarcă cursul politic al Republicii Moldova”, a precizat ministrul în exerciţiu.

În acelaşi timp, Balan susţine că în afară de cele 13 persoane reţinute, au mai apărut şi alţi suspecţi care ar avea legătură cu gruparea de la Bălţi, însă nu a oferit detalii „pentru a nu divulga secretele anchetei”. „Miercuri am reţinut această grupare criminală, dar vineri am fost anunţaţi de către partenerii noştri ucraineni că la vama Moghiliov-Podolsk a fost oprit autocarul de rută Kiev-Chişinău. În autocar au fost depistate 20 de veste antiglonţ, aceste veste erau destinate pentru o persoană pe care şoferul pretinde că nu o cunoaşte, pentru a fi preluate de la Bălţi. Eu chiar am să vă arăt notaşi pozele. Sunt vestele antiglonţ, 20 de veste antiglonţ, destinate pentru persoana din Bălţi, nu ştim cine este persoana din Bălţi. Aşa că cei care consideră că ceea ce s-a întâmplat la Bălţi este „Zarniţa” amarnic se înşeală”, a atenţionat Oleg Balan.

Ministrul a mai spus că planifică dotarea inspectoratelor de poliţie teritoriale din cauza că Republica Moldova se află „într-o zonă de instabilitate destul de pronunţată”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite