Răsturnare de situaţie în procesul Stati contra Kazahstan! Autorităţile anunţă că nu vor plăti niciun ban şi vor contesta decizia Arbitrajului din Stockholm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Kazahstan nu este de acord cu decizia Curţii de Arbitraj din Stockholm în procesul intentat de Anatol şi Gabriel Stati şi o va contesta, anunţă Ministerul Justiţiei al acestei ţări.

Curtea de Arbitraj din Stockholm a decis la 17 decembrie 2013, că Republica Kazahstan trebuie să-i achite lui Anatol şi Gabriel Stati, companiei Tristan Oil Ltd şi partenerilor săi, Ascom Group şi Terra Raf Trans Traiding Ltd, despăgubiri în valoare de 506 milioane de dolari, pentru încălcarea prevederilor tratatului internaţional Carta Energetică (Energy Charter Treaty).

Pretenţii de 5 miliarde de dolari

Ministerul Justiţiei al Kazahstanului susţine că pretenţiile miliardarul moldovean s-au ridicat la cifra de 5 miliarde de dolari, dar instanţa a respins cea mai mare parte a acestor revendicări.

"Republica Kazahstan nu este de acord nici cu această decizie şi insistă că acţiunilie au fost legale, iar în consecinţă în următoarea perioadă o va contesta“, se mai spune în comunicatul Ministerului Justiţiei de la Astana.

Avocatul Vitalie Nagacevschi a declarat pentru Pro TV că în condiţiile în care decizia Arbitrajului de la Stockholm este una irevocabilă, Kazahstanul nu are de ales şi va trebui să se conformeze dacă nu vrea să-şi piardă proprietăţile din străinătate.

image

Reacţia oficială a Kazahstanului la decizia Arbitrajului din Stockholm FOTO adilet.gov.kz

Problemele pentru afacerile cu petrol şi gaze din Kazahstan ale familiei Stati au început în anul 2008, când mai multe agenţii de stat au demarat un şir de inspecţii şi revizii la subsidiarele locale Kazpolmunay LLP şi Tolkynneftegaz LLP. Potrivit reclamantului, controalele au rezultat în acuzaţii false şi urmărirea penală a managerilor celor două companii. Acţiunile autorităţilor kazahe au supus părţile reclamante la penalizări de sute milioane de dolari şi au determinat, până la urmă, suspendarea investiţiilor în Kazahstan. Totodată, unii manageri ai companiilor au fost arestaţi şi ţinuţi în închisoare.

Tribunalul creat sub auspiciile Camerei de Comerţ din Stockhom a constatat că autorităţile din Kazahstan au încălcat prevederile internaţionale şi nu au tratat investitorii onest şi echitabil. Instanţa a decis să impună Kazahstanul să achite o recompensă de 506 milioane de dolari pentru prejudiciul adus companiei Tristan. Potrivit rapoartelor Tristanoil, acţionar al Kazpolmunay LLP este compania Ascom din Moldova, iar al Tolkynneftegaz LLP - Terra Raf Trans Traiding Ltd din Gibraltar. Ambele companii sunt controlate de miliardarul Anatol Stati şi familia sa.

Kazahstanul va plăti daune de peste jumătate de miliard de dolari lui Anatol şi Gabriel Stati

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite