Încă un dosar privind sutele de milioane de lei dispărute de la Banca de Economii a ajuns în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credite de peste un miliard de lei nu pot fi recuperate de bancă FOTO Adevărul
Credite de peste un miliard de lei nu pot fi recuperate de bancă FOTO Adevărul

Încă o cauză penală privind acordarea creditelor neperformante de către Banca de Economii (BEM) a fost recent finalizată de Procuratura Anticorupţie, care anunţă că a expediat-o pentru examinare în fond Judecătoriei Buiucani.

În cadrul acestei cauze penale procurorii au înaintat acuzarea a cinci foşti membri ai Comitetului de creditare ai Băncii de Economii, care, în perioada anilor 2010-2011, încălcînd regulile de creditare, au acordat unor agenţi economici credite în sumă de 109 milioane lei.

Potrivit procurorilor, prin aceste acţiuni ilegale, instituţiei financiare i-au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari.

Membri ai fostei conduceri a BEM sunt cercetaţi şi în alte cauze penale vizând acordarea creditelor neperformante de către instituţia financiară, dosarele acestora fiind pe rol la Judecătoria Buiucani.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat băncii procurorii au aplicat măsuri procesuale de constrîngere sub formă de sechestru, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin învinuiţilor cu drept de proprietate.

Centrul Naţional Anticorupţie, sub conducerea Procuraturii Anticorupţie, continuă urmărirea penală pe alte episoade ce vizează acordarea creditelor neperformante de către Banca de Economii.

Fosta instituţie financiară controlată de stat a raportat pentru anul 2012 pierderi de 313,3 milioane de lei, rezultat ce a constituit un record absolut în istoria băncii. Totodată pe parcursul anului 2012 valoarea creditelor expirate acordate de Banca de Economii a crescut mai mult de cinci ori, de la 291,7 milioane de lei la 1,54 miliarde de lei. Majoritatea creditelor fiind acordate unor firme fantomă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite