VLAD FILAT LA BUCUREȘTI Vezi ce a discutat șeful Guvernului moldovean în cadrul întâlnirilor cu Traian Băsescu și Emil Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Filat și Emil Boc, la București
Vlad Filat și Emil Boc, la București

Șefii celor două guverne au stabilit o ședință comună în luna noiembrie, când vor discuta noile proiecte comune care ar urma să fie lansate în Republica Moldova.

În cadrul vizitei de astăzi la București, premierul Vlad Filat s-a întâlnit cu președintele român Traian Băsescu, împreună cu care a discutat despre relansarea la Moscova a negocierilor în format 5+2 cu privire la soluționarea conflictului transnistrean.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat și despre ajutorul nerambursabil acordat țării noastre de Guvernul României, în cuantum de 100 de milioane de euro.

„Un proiect pe care ne dorim să îl lansăm cît de curînd este dotarea instituţiilor preuniversitare din Republica Moldova cu calculatoare şi Internet pentru ca toţi elevii să aibă acces la aceste servicii. Ne gîndim şi la lansarea unui proiect ce ţine de educaţia la distanţă", a spus șeful Executivului de la Chișinău.

Tot ieri, Vlad Filat a avut o întrevedere și cu premierul român Emil Boc, împreună cu care a stabilit desfășurarea unei ședințe comune între cele două Guverne, în cadrul căreia să fie discutate noile proiectele care ar putea fi lansate.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevărul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite