Valeriu Zubco va răspunde mâine la întrebările comisiei de anchetă în cazul  incidentului din Pădurea Domnească. Cine va mai fi audiat

Valeriu Zubco va răspunde mâine la întrebările comisiei de anchetă în cazul  incidentului din Pădurea Domnească. Cine va mai fi audiat

Valeriu Zubco va fi nevoit să răspundă la întrebările comisiei de anchetă. Foto: Tudor Iovu

Fostul procuror general, Valeriu Zubco, va fi audiat mâine dimineaţă de comisia parlamentară care urmează să elucideze moartea tânărului Sorin Paciu, decedat după ce a fost împuşcat la vânătoarea din Pădurea Domnească.

Anunţul a fost făcut de deputatul comunist Anatolie Zagorodnîi, preşedintele comisiei.

Tot mâine, vor fi audiati şi preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, şi fostul său coleg, Gheorghe Creţu, care este şi principalul suspect. Urmează: fostul director al Agenţiei Moldsilva, Ion Lupu, demis la 30 ianuarie de Guvern, consilierul municipal Iurie Nastas, liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, directorul Centrului Resurselor Informaţionale de Stat „Registru“ Sergiu Railean, directorul Media Production, Serghei Latiş, directorul firmei „Finpar Invest“ şi naşul de cununie al lui Sorin Paciu, Ghenadie Sajin, şi şeful filialei „Tirex-Petrol“ de la Făleşti, Boris Buga.

Tot mâine va fi audiat procurorul general interimar, Andrei Pântea, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, şi şeful Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice.

Audierile vor continua şi sâmbătă, 2 februarie. La întrebările comisiei vor răspunde: ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, şi adjunctul său, Gheorghe Ţurcanu, ministrul de Interne, Dorin Recean, şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii.

Luni, 4 februarie, în faţa comisiei vor apărea mai multe persoane, participante la vânătoare, pe care comisia nu a reuşit să le audize la Făleşti.

Nici primele persoane în stat nu vor scăpa de audieri. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, premierul, Vlad Filat, şi primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: