Trei candidaţi pentru funcţia de procuror general au fost excluşi din concurs. Iată cine rămâne în luptă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii comisiei au examinat astăzi dosarele celor opt candidaţi înscrişi în concurs FOTO Dumitru Goncear
Membrii comisiei au examinat astăzi dosarele celor opt candidaţi înscrişi în concurs FOTO Dumitru Goncear

Comisia pentru desemnarea unui candidat la funcţia de procuror general a decis astăzi că doar cinci persoane din cele opt care şi-au depus dosarele trebuie să rămână în concurs. Motivele nu au fost anunţate, iar şeful comisiei a declarat că secretul deliberărilor trebuie respectat.

După aproape o oră de deliberări, comisia pentru alegerea unui candidat la funcţia de procuror general a decis că fostul ministru al Afacerilor Interne, Boris Muravschi, fostul ministru al Justiţiei Vitalie Pârlog şi avocatul Ilie Rotaru să fie excluşi din concurs, pe motiv că nu au întrunit numărul necesar de voturi. 

Şeful comisiei, Corneliu Gurin, a declarat că colegii săi nu şi-au argumentat votul, dar nici nu sunt obligaţi să o facă. „Comisia a examinat dosarele depuse. Se admit pentru participare cinci persoane. Nu sunt motive, decizia s-a luat cu majoritatea numărului de voturi a membrilor comisiei. Nu a fost motivare“, a explicat Gurin. Totodată, deciziile luate de Comisie nu pot fi contestate.

Acesta a mai menţionat că persoanele care vor avea anumite obiecţii sau au anumite informaţii despre candidaţi sunt în drept să le înainteze comisiei în termen de cinci zile. Nu vor fi examinate sesizările anonime şi zvonurile, a mai adăugat Corneliu Gurin. 

Cei care vor continua lupta pentru fotoliul de procuror general sunt: fostul ministru al Apărării Valeriu Pleşca, avocatul Tudor Suveică, procurorul Gheorghe Nogai, şi avocatul Emanoil Ploşniţă şi juristul Mihai Petrache.

Până pe data de 30 martie comisia va trebui să prezinte Parlamentului candidatul pentru funcţia de procuror general. În cazul în care acesta nu va fi acceptat de preşedintele Parlamentului sau nu va întruni numărul necesar de voturi de la deputaţi, va fi organizat un nou concurs.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite