Republica Moldova redeschide o porţiune a spaţiului aerian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Air Moldova

O porţiune a spaţiului aerian naţional se redeschide luni, începând cu ora locală 12.00, pentru aeronavele civile şi de stat, astfel fiind posibilă reluarea transportului regulat de pasageri, informează Autoritatea Aeronautică Civilă, citată de IPN.

Posibilitatea redeschiderii spaţiului aerian naţional în contextul conflictului armat din Ucraina a fost examinată la şedinţa Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spaţiului Aerian. Ţinând cont de faptul că spaţiul aerian al Ucrainei este închis şi zboruri pe direcţiile Nord, Sud şi Est nu pot fi efectuate, toate zborurile vor avea direcţia spre şi din spre România.

În continuare rămâne închis restul spaţiului aerian, inclusiv spaţiul aerian de clasa G (spaţiul aerian necontrolat, utilizat în special pentru zboruri de agrement), cu aplicarea pentru acest spaţiu, la necesitate, a excepţiilor prevăzute în dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din 24 februarie. Este vorba despre utilizarea spaţiului aerian al Republicii Moldova pentru zborurile de repoziţionare a aeronavelor civile ale operatorilor aerieni naţionali şi străini, pentru zborurile de transport aerian comercial de mărfuri şi poştă a operatorilor aerieni naţionali şi străini, zboruri umanitare şi alte cazuri.

Operatorii aerieni ce au operat zboruri regulate pe Aeroportul Internaţional Chişinău urmează să-şi reînceapă activitatea operaţională cât de curând, susţine Autoritatea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite