Răspunsul Procuraturii referitor la privatizarea hotelului Codru

Răspunsul Procuraturii referitor la privatizarea hotelului Codru

Nu există dosar penal în cazul privatizării prin concurs comercial a întreprinderii de stat „Complexul hotelier Codru”. Este răspunsul oferit de Procuratura Generală la solicitarea vicepreşedintelui Parlamentului, Alexandru Slusari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contactat de IPN, Alexandru Slusari a menţionat că Procuratura face referire la o decizie de judecată definitivă, emisă în contextul contestării privatizării în instanţă, acum câţiva ani. „Am primit răspuns şi de la Agenţia Proprietăţii Publice. Ei consideră că, după această decizie, subiectul Codru este închis”, a menţionat deputatul.

 La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Slusari a expediat Procuraturii Generale un demers prin care a solicitat să fie informat dacă, din 2010 şi până în prezent, a fost pornit vreun dosar penal cu privire la privatizarea prin concurs comercial a întreprinderii de stat „Complexul hotelier Codru”. Or, potrivit lui, Curtea de Conturi reflectă în hotărârea sa încă de acum zece ani că acest proces s-a efectuat în detrimentul statului, fiind ratate venituri de peste 161 de milioane de lei.

În 2008, complexul a fost vândut la un preţ de 50 de milioane de lei, adică până la patru mii de lei pentru metru pătrat. Din raportul Curţii de Conturi reiese că preţul minim şi mediu de vânzare a unui metru pătrat a încăperilor din vecinătate era de 17-23 de mii de lei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: