Raportor ONU: „În Moldova, schimbările durează prea mult timp“

Femeile sunt discriminate, minoritatea romă este segregată, iar persoanele cu dizabilităţi fie sunt abuzate, fie exploatate. Sunt doar câteva constatări preliminare ale Magdalenei Sepúlveda, raportorul special al ONU pentru sărăcie extremă şi drepturile omului, care s-a aflat o săptămână în ţara noastră.

Care sunt primele constatări pe care le-aţi făcut în timpul vizitei în Republica Moldova?

Magdalena Sepúlveda: Am vizitat mai multe comune şi oameni care trăiesc în sărăcie din Chişinău, Călăraşi, Bălţi, Briceni, Drochia, dar şi Bender şi Tiraspol. În ultimul deceniu, Moldova a înregistrat o creştere economică importantă însoţită de o reducere remarcabilă a sărăciei, dar aceste realizări nu au fost uniforme. Sunt diferenţe atât în termeni geografici, şi mă refer la diferenţele dintre mediul rural şi cel urban, cât şi în sociali, unele grupuri rămânând la periferia proceselor sociale, politice şi economice. Totodată, corupţia continuă să fie o forţă distructivă în dezvoltarea Republicii Moldova şi are un impact devastator asupra persoanelor care trăiesc în sărăcie.

În ce măsură corupţia afectează grupurile vulnerabile?

Este foarte important ca statul să ia atitudine. Toate cazurile trebuie să fie investigate, iar cei responsabili - traşi la răspundere. De exemplu, nu putem vorbi despre respectarea drepturilor omului dacă sistemul judiciar este corupt.

Pe de o parte, legislaţia noastră protejează persoanele vulnerabile, pe de altă parte, avem grupuri sociale lăsate în voia soartei?

Lacune sunt în aproape toate politicile sociale. Legi aveţi. Aveţi şi multe planuri de acţiuni, dar este nevoie de indicatori, puncte de referinţă, mecanisme de monitorizare şi de evaluări, pentru a vedea efectele acestora. Altfel, este foarte greu să stabiliţi dacă un anume plan de acţiuni are un impact. De asemenea, nu aveţi suficiente informaţii ce ar permite efectuarea politicilor publice pentru a soluţiona o anumită problemă.

În opinia dumneavoastră, care sunt grupurile cele mai vulnerabile în Moldova?

În primul rând, aş vrea să mă refer la femei şi fete. Deşi drepturile femeilor sunt protejate de Constituţie şi de cadrul legal, multe întâlnesc provocări semnificative atunci când vor să se angajeze, când vine vorba de muncă decenţă, remunerare sau reprezentarea la nivel politic. Sunt expuse la violenţa în familie şi la traficul de persoane. Sărăcia obligă femeile să caute locuri de muncă în străinătate, iar aceasta crează vulnerabilităţi suplimentare. La fel de vulnerabili, din cauza dependenţei economice şi juridice de părinţi sau de tutori şi a lipsei de conştientizare a drepturilor lor, sunt şi copiii. Sărăcia în rândul copiilor din zonele rurale este de aproximativ trei ori mai mare decât în mediul urban. Totodată, gradul de vulnerabilitate creşte dacă micuţii sunt persoane cu dizabilităţi, romi, au părinţi plecaţi peste hotare sau sunt din familii monoparentale.

Aveţi exemple concrete din comunităţile pe care le-aţi vizitat?

Am fost la o şcoală unde copiii romilor sunt segregaţi, ceea ce este inacceptabil potrivit dreptului internaţional. Minoritatea romă este cea mai vulnerabilă din ţară. Am vizitat comunităţi care trăiesc în mizerie şi izolare, fără apă potabilă, instalaţii sanitare, energie electrică şi încălzire. Salut iniţiativa de introducere a funcţiei de mediatori comunitari romi. Totodată, îndemn statul să asigure resursele necesare pentru implementarea şi monitorizarea politicilor ce vizează minoritatea romă.

Majoritatea schimbărilor la care am făcut apel nu necesită investiţii majore, ci voinţă politică pentru a le soluţiona.

Ce ar trebui să facem pentru a reduce diferenţele de dezvoltare a mediului rural şi a celui urban?

Trebuie să acordaţi atenţie imediată mediului rural, unde nivelul sărăciei este ridicat. 50% dintre spitalele din această ţară sunt în Chişinău. Mă întreb ce se întâmplă cu celelalte. Nu puteţi să vă aşteptaţi că Moldova se va dezvolta doar concentrându-vă pe mediul urban.

Din cauza migraţiei avem foarte mulţi bătrâni, iar pensiile acestora sunt extrem mici. Cum putem soluţiona această problemă?

Am fost informată că pensiile sunt sub nivelul minim de subzistenţă şi insuficiente pentru a achita facturile, pentru a cumpăra produse alimentare etc. Multe persoane care locuiesc la ţară nu au apă, canalizare sau încălzire. Sper că, odată cu noua foaie de parcurs privind îmbătrânirea, autorităţile vor veni în întâmpinarea provocărilor cu care se confruntă persoanele în vârstă.

De ani de zile se tot vorbeşte de faptul că persoanelor cu dizabilităţi nu li se asigură accesul la educaţie, dar nu prea s-a schimbat nimic. Aţi identificat proiecte de acest gen la noi?

Situaţia este proastă, iar integrarea generală a persoanelor cu dizabilităţi lipseşte. Sunt îngrijorată de faptul că sistemul vechi, moştenit din perioada sovietică, avantajează excluderea din societate a persoanelor cu dizabilităţi, în special a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psiho-sociale. Am primit raportări potrivit cărora împotriva acestor persoane sunt comise abuzuri grave: mentale, fizice, sexuale. Guvernul trebuie să se asigure că niciun pacient nu este supus unei forme de maltratare.

Aţi fost şi la Pavlovca şi aţi depistat încălcări grave ale drepturilor omului. Ce acţiuni trebuie să întreprindă autorităţile în privinţa acestei instituţii?

Pacienţii din Pavlovca trăiesc în condiţii deplorabile, iar dreptul la sănătate, la viaţa privată şi la condiţii de viaţă adecvate sunt încălcate sistematic. Astfel, solicit autorităţilor să închidă această instituţie. În spital oameni cu forme deschise şi închise de tuberculoză sunt spitalizaţi împeună. Într-o cameră cu 10 paturi sunt 11 pacienţi. Astfel, pacienţii cu forme simple de TBC ajung să aibă forme mortale. De la începutul acestui an au fost înregistrate şapte decese, iar anul trecut au murit cel puţin 11 persoane. Potrivit unui raport elaborat de Ministerul Sănătăţii, alimentarea este insuficientă, iar unii pacienţi sunt exploataţi prin muncă pe un teren de 15 hectare.

Unde pot fi internaţi aceşti pacienţi?

Instituţia din Pavlovca nici măcat nu este acreditată de autorităţile naţionale. Pacienţii pot fi transferaţi la alte spitale, iar costurile ar fi aceleaşi. În ce priveşte munca, aceşti pacienţi nu trebuie să lucreze. Aceasta nu face parte din tratamentul lor.

Spuneaţi că avem planuri şi proiecte ce ar urma să fie implementate. Care credeţi că este cauza tărăgănării, lipsa banilor?

Nu este vorba de resurse. Majoritatea schimbărilor la care am făcut apel nu necesită investiţii majore, ci voinţă politică de a le soluţiona. Trebuie să specific că aceasta există, dar durează prea mult. Trebuie să fie mai rapid, lucrurile nu pot dura o veşnicie. Vorbim despre probleme ce pot fi soluţionate uşor.

Profil:

Funcţie: raportor special al ONU pentru sărăcie extremă şi drepturile omului.
Ţara de origine: Chile.
A fost numită în această funcţie în mai 2008. Are o experienţă bogată în domeniul drepturilor economice, sociale şi culturale şi este doctor în dreptul internaţional şi drepturile omului la Universitatea Utrecht.