Principiile domnului Lupu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Partidul De-mocrat si liderii sau au devenit eroii acestor zile în Republica Moldova. Toata lumea ştia că dl Lupu este „veriga slabă“ din Alianţa, dar nu uită că desprinderea sa din PCRM, anul trecut, a condus la debarcarea comuniştilor de la putere, a împiedicat lunecarea Moldovei spre o dictatură cu acte în regulă, aşa cum ne prevestea dezmaţul poliţienesc din 7 aprilie. Cu atât mai stupefiant e să vezi că omul ţine

Comuniştii vor să tracteze Republica Moldova în Uniunea Rusia-Kazahstan-Belarus, Europa nu-i mai interesează (nu i-a interesat niciodată). Logica lor e limpede. Sunt din alt film. Dar pe dl Lupu chiar nu-l înţelegem. Cum se împacă programul pro-european al PD-ului din campanie cu ideologia revanşardă a comuniştilor? Când a fost sincer dl
Lupu, atunci când se afla într-o coaliţie pro-occidentala sau acum, când vrea să facă joncţiunea cu Voronin, cel care l-a insultat în ultimul hal? Dl Lupu nu oboseşte să vorbească, mai nou, despre valori şi principii, dar nu am auzit din gura domniei sale niciun principiu enunţat, nicio valoare articulată. În ce crede dl Lupu: în democraţie sau în totalitarism, în separarea puterilor în stat sau în „verticala puterii“, în presa liberă sau în presa controlată politic? În justiţie independentă sau în procese rezolvate la telefon?... Crede în economie de piaţa sau în afaceri subterane, de tip mafiot? În Europa sau în Kîrgîzstan, în limba română sau în limba „moldovenească“?... Dacă ar avea curajul să raspundă, franc, la aceste simple întrebari care definesc identitatea unui lider politic în partea noastră de lume, Marian Lupu ar scapa mai uşor de dileme şi ar scuti Moldova de accese de stenocardie.

Ca parte a unei alianţe pro-occidentale, Partidul Democrat s-ar fi cuvenit sa disloce PCRM de pe scena politică, ocupându-şi locul legitim, de exponent al stângii europene în Moldova. Din păcate, nu a reuşit, deşi a cheltuit o grămada de bani în campanie. Intrând în cârdaşie cu Partidul Comuniştilor, PD se condamnă la dispariţie. Asta vrea dl Lupu? Nu-i mai pasă de formaţiunea pe care, cândva, a salvat-o? Refuz să cred că deciziile în Partidul Democrat, cum comentează presa, le ia o altă persoană... Bine, şi dacă ar fi adevărat, dl Vlad Plahotniuc la ce visează? Are averi destule. Mai vrea un jeep? Sa făcem noi, cetăţenii, o chetă ca să-şi ia dl Plahotniuc un jeep „ultimul răcnet“, cu care să circule pe drumurile desfundate ale Basarabiei, pentru că dacă se aliază cu Voronin nu vor mai fi bani de şosele. Marian Lupu se va alege măcar cu nişte funcţii, noi, se pare, vom ramâne cu principiile domniei sale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite