Preşedinţii Poloniei şi Elveţiei vor vizita săptămâna viitoare Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrzej Duda FOTO EPA-EFE
Andrzej Duda FOTO EPA-EFE

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis. Cei doi şefi de stat sunt aşteptaţi la Chişinău, în vizite de lucru, în zilele de 21, respectiv, 22 martie, transmite IPN.

Fiecare dintre întrevederi va fi urmată de o conferinţă de presă comună. Programul vizitelor va fi anunţat mai târziu.

De la declanşarea războiului ruso-ucrainean, Republica Moldova a mai fost vizitată de preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Estoniei, Alar Karis, ministrul pentru afaceri externe, UE şi cooperare al Regatului Spaniei, José Manuel Albares Bueno, ministrul afacerilor externe şi cooperării internaţionale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, ministra afacerilor externe a Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, ministrul afacerilor externe al Danemarcei, Jeppe Kofod, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, şi alţi oficiali străini care au salutat deschiderea şi ajutorul oferit de Republica Moldova familiilor din Ucraina care au fugit din calea războiului. Totodată, şi-au manifestat susţinerea în gestionarea fluxului de refugiaţi.   

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite