Planul de acţiune al Consiliului Europei pentru Moldova, lansat la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Galbur si Jagland foto IPN

Cel de-al doilea Plan de acţiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova, pentru perioada 2017-2020, a fost lansat astăzi, 30 mai, la Chişinău. Documentul are trei capitole prioritare. Acestea vizează drepturile omului, statul de drept şi democraţia. Coordonator naţional în implementarea Planului este ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, transmite IPN.

Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Andrei Galbur,  Consiliul Europei şi autorităţile Republicii Moldova au convenit în cadrul acestui Plan de acţiune să desfăşoare reforme cu scopul de a îmbunătăţi guvernarea la toate nivelurile, de a combate corupţia şi spălarea banilor, de a spori independenţa şi eficienţa sistemului judiciar. 

Totodată, acţiunile prevăzute vizează combaterea relelor tratamente în penitenciare, apărarea drepturilor minorităţilor, consolidarea încrederii între populaţia din dreapta şi stânga Nistrului etc.

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care se află în vizită în Republica Moldova, a remarcat rolul mijloacelor de informare în masă, subliniind că acestea trebuie să fie independente şi imparţiale, şi să nu depindă de bani şi de factorul politic. 

„Important este să avem şi pluralismul politic care ar permite partidelor să concureze unele cu altele în baza unei legislaţii electorale care ar asigura nu doar o competiţie justă în procesul electoral, dar care ar permite partidelor politice cooperarea în cazul în care acest lucru va fi necesar în interesul întregii societăţi”, a mai spus Thorbjorn Jagland.

Bugetul Planului de acţiune este de 17,8 milioane euro. Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova 3,7 milioane euro prin Programul comun bilateral cu Consiliul Europei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite