Octavian Ţâcu, propus de Vlad Filat pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ţâcu ar putea fi noul ministru al Tineretului şi Sportului. Sursa: Europalibera.org
Octavian Ţâcu ar putea fi noul ministru al Tineretului şi Sportului. Sursa: Europalibera.org

Candidatul înaintat de prim-ministru a fost de şapte ori campion naţional la box, iar în prezent e profesor de relaţii internaţionale şi politologie la ULIM şi USM şi colaborează ca expert în analiză politică, cu IDIS Viitorul.

Premierul Vlad Filat l-a propus în această dimineaţă preşedintelui Nicolae Timofti pe fostul campion naţional la box Octavian Ţâcu, pentru poziţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Fostul performer, acum în vârstă de 40 de ani, a câştigat de şapte ori titlul de campion al Republicii Moldova la pugilism.

E licenţiat în istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, lucrează ca expert în analiză politică la IDIS Viitorul, conduce catedra de Relaţii Internaţionale şi Politologie a Facultăţii de Istorie şi Relaţii Internaţionale din cadrul ULIM şi e conferenţiar la Universitatea de Stat a Moldovei.

Conform CV-ului făcut public de Guvern, Octavian Ţâcu vorbeşte fluent româna, rusa, engleza şi limba franceză. În 1993 a fost premiat de Soros-Moldova pentru merite academice deosebite, iar în 2004 a luat Premiul Naţional al Tineretului în domeniul Ştiinţei şi Literaturii. 

„Îl cunosc foarte bine. Am sudiat împreună la Iaşi. Este un sportiv de performanţă şi un profesionist. Dacă va fi înaintată candidatura dânsului, urmează să să avem o discuţie, după care voi lua o decizie“, a declarat anterior premierul Filat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite