Ion Ceban: Birocrația autorităților centrale ne-a lăsat fără drumuri reparate. Oraşul se va transforma într-o gaură imensă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ceban

Primarul de Chişinău, Ion Ceban, a explicat de ce drumurile Capitală nu sunt reparate. Edilul dă vina pe autorităţile centrale pentru starea dezastruoasă a drumurilor.

„Birocrația autorităților centrale ne-a lăsat fără drumuri reparate. Deși avem prevăzuți bani în buget pentru reparația gropilor din Capitală, acestea nu pot fi acoperite cu asfalt fierbinte din cauza că nu este adoptat regulamentul cu privire la producerea acestui tip de asfalt”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Primarul susţine că „procesul a fost tergiversat încă din decembrie 2020 de Ministerul Economiei și Infrastructurii, din cauza cărora municipalitatea în prezent nu are cu ce plomba craterele care s-au format pe străzile capitalei.”

„Ne-am pomenit în situația când avem drumuri sparte, găuri de jumătate de metru, șoferii merg prin Chișinău ca pe câmp și noi nu putem face nimic. Noi nu putem repara străzi, plomba gropi sau reabilita curțile de blocuri. Este o iresponsabilitate totală și chiar am sugerat Î.M. Regiei „Exdrupo” să meargă în fața Guvernului și să arunce un camion de asfalt frezat, pentru a le bloca ușile. Poate așa vor înțelege să lase birocrația și să se apuce de treabă”, a afirmat edilul.

Ion Ceban a precizat că, deocamdată, Î.M. Regia „Exdrupo„ intervine pe străzile din Capitală unde situația este foarte gravă, cu beton asfaltic frezat sau pietriș. 

„Altă soluție actualmente municipalitatea nu are. Încă puţin şi oraşul se va transforma într-o gaură imensă”, a mai spus Ceban.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite