Ion Ceban bate alarma: Nu mai avem paturi la terapie intensivă. Nu mai avem cadre medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, este indignat că în timp ce situaţia din Capitală e tot mai alarmantă în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei COVID-19, restaurantele sunt pline, iar oamenii continuă să se distreze.

Localurile sunt pline. Majoritatea dintre ele funcţionează fără termometrie, fără dezinfectant şi distanţare socială. Mai mult, pe reţelele de socializare, văd că sunt postări că lumea merge la sărbători şi le pare bine. Nu ştiu cât de bine le va părea când vor ajunge la spital, dar spre marele meu regret, mulţi ajung la spital. Plângem că nu avem paturi, deschidem spitale noi, secţii noi. Noi vom găsi paturi, vom găsi şi echipamente, chiar dacă acest lucru va fi mai dificil, nu este o problemă”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Primarul a menţionat că „riscăm ca să avem situaţia din alte ţări”. 

„Resursa umană este la limită. Nu avem cadre medicale. Este o criză enormă de lucrători. Nu mai avem paturi la terapie intensivă. Extrem de mulţi pacienţi ajung a fi internaţi cu forme grave, cresc cazurile grave şi critice. Uneori este foarte dificil să găsim locuri la terapia intensivă”, a asublinait edilul

El a comunicat că în viitorul apropiat va fi convocată şedinţa Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chişinău pentru a impune restricţii pentru perioada sărbătorilor.

„Fac un apel către toţi chişinăuieni ca anul acesta, sărbătorile de Crăciun şi Anul nou să le marcăm fără prea mulţi oaspeţi, într-un cer restrâns”, a mai spus Ceban.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite