Guvernul R. Moldova va compensa majorarea ratei dobânzii la creditele acordate în programul Prima Casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
casa-locuinta-credit-imobiliare-cheie

Statul va compensa majorarea ratei dobânzii la creditele acordate în cadrul programului „Prima Casă”. Pentru a diminua impactul scumpirii creditelor şi a reduce riscul de intrare în incapacitate de plată a beneficiarilor programului, Guvernul a aprobat decizia privind compensarea majorării dobânzii până la 50%, transmite IPN.

Astfel, compensaţia se va acorda lunar persoanelor care, la data de 30 iunie 2022, au statutul de beneficiar în cadrul Programului de stat „Prima Casă”. Calculul şi achitarea compensaţiei se va efectua pentru perioada iulie 2022 - decembrie 2022.

Volumul compensaţiei acordate din bugetul de stat unui beneficiar se va calcula din data de 1 iulie 2022, în mărime de până la 50% din suma majorării dobânzii calculate din soldul creditului rămas.

Transferul compensaţiilor pentru luna iulie se va efectua în luna august 2022, după punerea în aplicare a hotărârii de Guvern. În cazul stingerii anticipate a creditului ipotecar, transferul compensaţiei încetează din luna următoare celei în care a fost achitată ultima rată.

De asemenea, Guvernul a aprobat decizia privind alocarea mijloacelor financiare din Fondul de rezervă în sumă de 42 de milioane de lei pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite