FOTBAL Moldovenii au pierdut „războiul“ cu Georgia din cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai puțin de o săptămână de eliminarea echipei Milsami Orhei din Europa League de către Dinamo Tbilisi, campioana Diviziei Naționale, Dacia Chișinău a clacat în fața unei alte reprezentante georgiene, FK Zestafoni, în preliminariile Champions League.

Echipa de fotbal Dacia Chișinău a avut un debut dezastruos în turul doi preliminar al Ligii Campionilor Europeni. Sorții de la Nyon hărăziseră unul dintre cei mai slabi adversari posibili fotbaliștilor din Chișinău la prima sa confruntare de la „masa" liderilor. Campioana Georgiei Zestafoni, la fel ca și „lupii galbeni", se află la prima evoluție în această competiție.

Miercuri, pe stadionul „David Abașidze" din Zestafoni a avut loc meciul-tur dintre cele două formații.

Gazdele au preluat inițiativa din primele minute ale partidei și au intrat în pauză cu un avantaj de trei goluri pe tabela de marcaj. În minutul 14, Nika Gelașvili a reușit să deschidă tabela. Cea mai dureroasă lovitură pentru moldoveni a venit însă din partea ex-fotbalistului de la Dacia Chișinău, atacantul Djaba Dvali. El a înscris câte un gol în minutele 23 și 40, stabilind scorul primei reprize, 3-0.

În mitanul secund, ambele echipe s-au străduit să se apropie de poarta adversă dar nici una dintre protagoniste nu a pus în pericol porțile apărate de Artiom Gaiduchevici (Dacia) și Roin Kvashvadze (Zestafoni). Astfel, scorul a rămas intact până la finalul meciului, 3-0.

Deși Dacia posedă șanse teoretice de răsturnare a rezultatului în returul de la Chișinău, se pare că „lupii galbeni" vor fi dați afară din Europa de o echipă georgiană la fel cum a pățit și Milsami Orhei, eliminată din preliminariile Europa League, de către Dinamo Tbilisi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite