Curse auto ilegale în Chişinău. Poliţia a împărţit câteva amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia anunţă că, noaptea trecută, mai mulţi conducători auto s-au adunat pentru a participa la curse ilegale pe strazile din Chişinău şi suburbii, în pofida pericolului la care se expun atât pe ei, cât şi pe cei din jur.

Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică al IGP au comunicat că i-au dispersat pe şoferi. Unii dintre aceştia s-au deplasat dintr-un punct în altul, unde erau convinşi că acolo vor putea continua cursa, însă şi acolo au fost întâlniţi de poliţişti. Un alt grup de conducători auto a fost depistat pe traseul Cimişlia.

În final, toţi şoferii au fost dispersaţi de inspectori. Poliţia susţine că a verificat starea tehnică şi actele mai multor conducători auto. Un şofer a fost sancţionat pentru că conducea agresiv, iar altul pentru că exploata maşina reutilată fără autorizaţie. În acelaşi timp, a fost depistat un conducător auto în stare de ebrietate, fiindu-i ridicat permisul de conducere.

La acţiune au participat şi angajaţii SPIA a MAI. Inspectoratul Naţional de Securitate Publică al IGP a comunicat că va intensifica măsurile de documentare a şoferilor „iubitori” de viteză, iar toţi cei depistaţi vor fi sancţionaţi, fără nicio abatere de la lege.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite